1.NOAPTEA SPIRITELOR

           Ma doare stomacul. Poate de la raciturile pe care le-am gasit in frigider. Sunt de vreo saptamina acolo, dar erau ascunse dupa brinza si nu le-am vazut pina acum. Culmea este ca mi s-a facut pofta si am gustat din ele. De doua ori. Fiindca mi s-a aplecat imediat. Am scuipat si le-am aruncat la gunoi. De cind a murit sotia mea maninc tot felul de prostii. In fiecare zi, analizez ofertele de la Kaufland, Lidl si Penny, cumpar doua trei produse care ma tenteaza si apoi le arunc. Adevarul este ca nu-mi place nimic. Nu imi mai place nimic. Dar permanent mi-e foame. Ca si acum. Ar trebui sa comand o pizza la domiciliu. Acum e insa 10 seara si nu stiu daca pizzeriile mai aduc comenzi la ora aceasta. Mai bine ma duc la Profi de pe Gheorghe Lazar, fiindca magazinul e nonstop si au cremvursti si cabanos la grill. Voi minca un cabanos in corn cu sos iute, american sau sud american. Imi voi cumpara si tigari, deoarece nu mai am decit vreo doua,trei si nu cred ca imi ajung noaptea aceasta. Poate voi avea din nou o noapte alba.
        Ies din curte si constat ca a venit toamna. Miine este 1 noiembrie si este ziua mortilor. Voi merge la cimitir cu un buchet de flori pentru nevasta-mea. A murit acum un an si jumatate si inca ii simt lipsa. A fost rapusa pe neasteptate de o boala de plamini. Cel putin asa mi s-a spus, dupa autopsie. A mai avut ceva boli, dar niciuna nu era letala. Toate impreuna insa, ajutate de o pneumonie adusa din Germania, i-au grabit sfirsitul. Extrem de rapid. Marti am internat-o la Victor Babes din Timisoara si vineri a murit. Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Imi fac cruce si ma uit spre cer.
        Pe cer este Luna plina. Toata ziua a plouat, dar acum e senin si lumina lunii straluceste in baltile de pe trotuare. Ma pot feri de gropi, in acest fel. Am invatat in cei 67 de ani de viata ca acolo unde se vede o balta, este de fapt o… groapa. Sunt multe gropi in Circumvalatiunii, nu stiu ce a facut primarul Nicolaie Robu in ultimii 8 ani pentru acest cartier. Dar ce ma priveste pe mine chestia asta ? Eu trebuie sa fiu multumit ca lumina lunii ma fereste sa calc in gropi. N-am iesit din curte de vreo 3 zile si acum, in plimbarea mea nocturna, ma bucur ca voi vedea oameni. Si stafii! Este simbata seara si este noaptea in care se sarbatoreste Halloween-ul. O potriveala perfecta: simbata noaptea, luna plina, Halloween-ul. Nu vom avea parte de aceasta triada decit peste doua decenii. In consecinta, in aceasta noapte speciala, ma astept sa fie agitatie mare pe strazi. Credinta populara spune ca in noaptea de Halloween se arata strigoii pe la ferestrele oamenilor. Cind am plecat de acasa pe la ferestrele mele nu era nimeni. Dar ii voi astepta sa vina mai incolo pe la miezul noptii, cind voi ajunge acasa. Deocamdata, pe aleile dintre blocuri nu vad niciun chip de om, niciun picior de stafie. Dar nu am ajuns inca pe bulevard. Pe bulevard voi intilni bineinteles grupuri de copii zgomotosi care vor cere bomboane sau bani, voi vedea tineri care merg la discoteca, adulti care vor sta la un pahar de bere in bodega de la complex. Grabesc pasul sa ajung mai repede in multime…
        Dau coltul strazii si ramin surprins. Pe bulevard nu este nimeni. Niciun strigoi, nicio fantoma, niciun spirit bun sau rau. Si niciun copil, niciun tinar, niciun adult. Doar eu, care ma duc, in miez de noapte, la magazin, dupa cabanos si tigari. Incerc sa gasesc argumente logice. Copiii nu pot fi pe strada la ora aceasta fiindca e foarte tirziu si ar trebui sa doarma. Imi amintesc insa ca in anii trecuti au fost pe strazi la ora asta. M-au tuns de vreo 50 de lei, fiindca copiii din Timisoara doresc lei, roni in locul bomboanelor. Sunt afaceristi de mici, asa i-au invatat parintii lor timisoreni. Culmea este ca nici tinerii nu sunt pe strada acum. Ce s-o fi intimplat oare? S-au culcat si ei odata cu copiii? Precis sunt la vreo discoteca. Rectific insa imediat: nu pot fi la nicio discoteca, fiindca discotecile sunt inchise. Nici la bodega nu sunt oameni. Doar eu circul pe strada, eu, singur, luminat de luna.
      La magazin sunt intimpinat de un bodigard. L-am vazut de la distanta. Sunt bucuros ca, in sfirsit, vad si eu un om intr-un oras de 350.000 de locuitori. Il salut cu un “buna seara” respectuos. El imi raspunde suparat, ca si cum l-as fi deranjat din misiune: “Va rog sa va puneti masca!” . Ma scobesc prin buzunare, gasesc masca si o pun. Arat acum ca o fantoma. Nu ma deranjeaza de loc fiindca e noaptea de Halloween. Acum, in orasul acesta atit de mare suntem 3 oameni mascati: eu, bodigardul si omul de la casa…
       Cremvurstii si cabanosii se invirt pe grillul electric. Dar nu e nimeni la pult sa ma serveasca. Astept vreo doua minute sa vina cineva si ma plictisesc. Imi trece pofta de cabanos. Mai bine iau o sticla cu sana si un covrig cu seminte. Si, bineinteles, cumpar si tigarile. De ce are Profi un program nonstop, cind noaptea nu intra nimeni? Pe drumul spre casa nu am intilnit nicio persoana. Orasul pare mort. Nu misca nimic. Chiar nimeni din cei 350.000 de locuitori nu este pe strada la ora zece noaptea, chiar nimeni nu are nevoie de nimic, chiar nimeni nu isi plimba catelul printre blocuri. Dezolant, Timisoara seaman cu un oras lovit de bomba cu neutroni. Cladirile sunt in picioare, dar viata nu exista. O pisica ma contrazice. Sare dintr-un pom si imi taie calea. Nu mi-am dat seama ce culare avea. Pe intunerec, toate pisicile sunt negre. Fiindca sunt superstitios, ma intorc putin din drum si o iau pe alt trotuar. Scap asa de blestem. Ajung acasa, imi aprind o tigara si astept stafiile. Este ora 12 si ar trebui sa apara…
…Am stat vreo patru ore la geam. Nu a aparut nicio stafie, nu a venit niciun spirit, nu am fost vizitat de nicio naluca hidoasa. Dar poate ca este mai bine asa. Ce ma faceam daca ma vizita vreun spirit rau si imi prezicea viitorul? Viitorul nostru e negru. Cel putin asa se spune la posturile de televiziune. Nu le prea urmaresc, fiindca nu-mi place sa fiu bombardat zilnic cu vesti nefericite. Mai am putin de trait si as dori ca aceasta ultima parte a vietii sa nu fie atit de trista. Viitorul meu nu vreau sa fie negru, vreau sa fie roz…
         Intr-un tirziu, pe la 4 dimineata, adorm. Dupa vreo doua ore ma trezeste un fluierat puternic. Era un fel de suieretura de sarpe pregatit sa atace. Aud un glas. Nu stiam cine vorbeste, dar ii auzeam glasul. “Mai omule, spune vocea, trezeste-te odata! ” . Eu nu voiam sa ma trezesc. Dormisem putin si cind dorm putin toata ziua urmatoare sunt obosit. “Lasa-ma in pace!” am murmurat. “Cine esti tu sa ma deranjezi?” Glasul imi raspunde sacadat. “Eu sunt un ostean al imparatului ! Am fost trimis la tine sa te recrutez!” aud in vis. Intreb furios: “Ce imparat? Ce ostean?” Vocea imi raspunde: “ Imparatul care domneste pe aceste paminturi. El poarta astazi coroana acestor vremuri!”
        Ma trezesc de-a binelea. Casc ochii mari, ii rotesc prin incapere si nu vad pe nimeni. Este clar ca m-am timpit. Visez naluci ziua. Si aud voci suierate de sarpe. Vorbesc cu spirite ca si cum ar exista. Nu cred in spirite, nu cred in fantome, nu cred in regi si imparati. Eu stiu ca traiesc intr-o republica si un republican nu crede in imparati. Imi zic: “La dracu’ cu capetele incoronate! Si cu visele timpite”.
         Injuratura m-a linistit. Ma uit pe fereastra. A inceput sa se lumineze de ziua. Luna a disparut. Bine ca a disparut! Si odata cu ea au disparut si toate gindurile negre care mi-au tulburat noaptea. A fost noaptea de Halloween si intunerecul mi-a luat mintile. Acum incepe o noua zi si sunt convins ca voi uita repede de spirite, fantome si cosmarul cu imparatul care domneste astazi pe acest paminturi. In fond, sunt o persoana cit de cit rationala. Care isi doreste un sfirsit linistit de viata.

2. ZIUA MORTILOR
           Este duminica si este ziua amintirii mortilor. Maria, prietena mea de suflet m-a ajutat zilele trecute sa cumpar coroane, flori si luminari pentru a fi duse la mormintul sotiei mele. La ora 10 si ceva ajung la biserica. Slujba incepuse de vreo 10 minute si eu am ajuns inainte de citirea pomelnicilor. Bine ca am apucat sa imi depun hirtia in vraful de foi de pe masa. Incepe citirea. Sunt liste lungi de morti scrise marunt pe fiecare foaie. Nici nu-mi dau seama care este pomelnicul scris de mine. Sunt atitea femei cu numele de Marioara sau Mariana, insotite de atit de multi barbati cu numele de Gheorghe sau Petre, la care se adauga multi de Eugen si multe de Eugenia, Lacramioara, Hortenzia, Daniela, Luminita,etc., sunt atit de multe nume incit dupa 5 minute de audiere incordata renunt sa urmaresc insiruirea. Probabil ca hirtia data de mine a fost  citita deja. Sau daca nu a fost citita pina acum, va fi citita in curind. Oare Dumnezeu tine seama de toate pomenirile acestea? Banuiesc ca da, din moment ce se fac din mosi stramosi. Preotii inconjoara masa si sfintesc colivele. Rostesc cuvintele de incheiere si ne ureaza sa fim ocrotiti de Dumnezeu. S-a terminat. In sfirsit.
        O caut pe vecina mea, Maria, fiindca promisesem ca o duc la cimitir cu masina. Si ea este vaduva si trebuie sa mearga la mormintul sotului. O gasesc si ii spun ca vreau sa plec. “Eu ma duc mai tirziu la cimitir, acum ramin la parastas” imi zice. “Ce parastas ?” intreb. “Cum? Nu stii?” spune contrariata. Apoi continua fara sa astepte raspunsul meu: “ Este parastasul preotului Bogdan Radu Cosmin. A murit de covid!” Auzisem ca a murit. Era greu sa nu auzi. Toate ziarele si televiziunile din tara au anuntat fulgeratoarea moarte. Si toata Timisoara a fost indoliata atunci in septembrie cind parintele a decedat. Fusese preot militar, slujise la Biserica din Piata 700, era foarte cunoscut si apreciat de enoriasi. “Tu nu ramii?” ma intreaba Maria. “Nu pot“ ii raspund. “Trebuie sa ma duc la cimitir. Apoi , la ora doua, trebuie sa-i dau mincare la maica-mea.”
         Pe drum, spre locul in care parcasem masina, ma gindesc la preot. Cum a murit asa dintr-o data? S-a imbolnavit de Covid si s-a dus in doua saptamini. “Dumnezeu îi ia la el pe oamenii buni fiindcă îi iubeşte.” spun credinciosii de obicei la astfel de evenimente. Da, aceasta este credinta populara. Nu stiu ce sa zic. Au ramas totusi 3 copii minori de pe urma lui. L-a luat Dumnezeu numai din iubire sau l-a sacrificat pentru un scop mai inalt? Care ar putea sa fie scopul acela? Problema ma depaseste, pentru mine adevaratul scop al mortii ramine o enigma de nedezlegat. Ar trebui sa discut aceasta chestiune cu cineva mai priceput ca mine in tainele bisericesti. Pina atunci: “Drum lin spre imparatia cerurilor, Parinte! Dumnezeu sa iti ocroteasca familia!”
      Am ajuns la cimitir, am facut curatenia necesara si am discutat cu Gela, fosta mea sotie. Am stat o ora la capatiiul ei si i-am spus ce face Laura in Germania, ce face Roxana in Romania, ce fac nepoatele noastre Hanna si Amalia, i-am zis ca daca raminea in viata putea fi pentru a treia oara bunica anul viitor, in aprilie 2021. A plins. Sau cel putin asa mi s-a parut. Din nucul de deasupra mormintului ei au cazut doua frunze. Amindoua in acelasi timp. Ca doua lacrimi prelinse pe obraz…

3.VINE APOCALIPSA
         Dupa atita frig si ceata, vorba cintecului, acum se arata soarele. Este vineri 6 noiembrie 2020 si datorita soarelui imi revine cheful de viata. Sadesc in gradina niste ceapa. Saptamina trecuta, am cumparat din Piata Dacia jumatate de kilogram de arpagic si astazi constat ca am cumparat prea putin. Dar nu sunt prea suparat! Voi sadi numai trei rinduri si Dumnezeu cu mila. Daca va creste, voi minca in martie, ceapa verde. Daca nu va creste, voi cumpara din piata. Daca va mai fi piata. Si daca va mai veni pensia. Si, mai cu seama, daca voi mai trai…
         Ce ciudat! In urma cu 2 ore eram plin de viata si sapam pamintul cu energie si, acum, dintr-o data, ma ingrijoreaza ideea ca este posibil ca arpagicul sa nu rasara sau sa nu pot cumpara ceapa verde din piata. Imi aprind o tigara si incep sa ma gindesc. Sunt jalnic! Eu, om cu facultati mintale complete, ma intristez din cauza unor cepe… degerate. Sunt de-a dreptul penibil. O problema atit de mica care valoreaza numai doi bani, ma nelinisteste atit de mult. Cum am ajuns cu gindul de la ceapa din gradina la probleme mari existentiale, de viata si de moarte?  Da, exista o singura explicatie… Ceapa care va creste in gradina mea are legatura strinsa cu tot ce se intimpla in lume…La prima vedere este o timpenie sa gindesti astfel, dar daca stai sa cugeti mai atent… Daca nu va ploua suficient, daca nu va ninge, daca eu proprietarul ma voi imbolnavi de cine stie ce boala si nu voi smulge buruienile la timp. Daca ,daca, daca,…Exista atitea conditionalitati… Si cele mai grave sunt cu boala. Am tot felul de comorbiditati. Sunt diabetic, am si o tumora canceroasa la vezica care din doi in doi ani trebuie operata, am si fumat vreo jumatate de secol un pachet de tigari pe zi, asa ca una peste alta, nu se stie cind dau coltul. Pot muri chiar miine…
       La dracu cu gindirea asta! Trebuie sa ma imbarbatez. Trebuie sa gasesc niste stiri pozitive in lume care sa imi ridice moralul. Incep sa explorez netul. Din pacate, tot ceea ce citesc ma intristeaza si mai tare. Constat ca in ultima saptamina lumea a innebunit. La Viena a avut loc un atentat terorist in urma caruia au murit 4 oameni si 22 au fost raniti, in Franta s-au savirsit niste decapitari, 32 de jurnalisti au fost ucisi in mai multe zone de conflict, ISIS si Antifa pregatesc asalturi armate, Biden se lupta cu Trump pentru tronul prezidential….
      Pe deasupra, chiar si Natura a inceput sa dea semne de nervozitate. Pamintul s-a cutremurat de curind in Marea Egee, 8 cladiri au cazut la Izmir provocind 60 de morti, o furtuna a omorit o gramada de oameni in Guatemala, iar in Europa se anunta o seceta cumplita…
Ma imbarbatez singur. Imi spun ca aceste stiri negative nu ma afecteaza in mod direct. Viata mea personala nu poate fi tulburata de atentatul de la Viena, de cutremurul din Marea Egee sau de furtuna din America de Sud. Nu-mi pasa nici cine va cistiga alegerile in Statele Unite. S-ar putea ca in viitor sa ma afecteze seceta din Europa, dar efectul nu se va simti imediat si, in consecinta, nu trebuie sa ma alarmez ASTAZI din cauza ei… Imi doresc un sfirsit de viata cit mai linistit si in consecinta, evit sa percep evenimentele triste, refuz sa asimilez informatii negative. In ultima vreme insa aceasta strategie personala s-a dovedit a fi un esec. De peste tot, absolut de peste tot, creierul meu este asaltat, in mod constant, numai de mesaje intunecate.
         Sirul gindurilor mele este intrerupt de Gabriel, un bun prieten. Amicitia noastra a inceput acum vreo 12 ani cind am muncit amindoi la un proiect politico-social. Intentiile au fost laudabile, planurile au fost bune, mobilizarea a fost maxima, dar initiativa, ca orice idee privata, a dat gres. Prietenia noastra insa a ramas. Sta aproape de mine in Piata Dacia, din cind in cind ne vizitam reciproc si ori de cite ori avem nevoie de un ajutor personal il cerem unul altuia fara nicio retinere.
            „Mai, Dane, nu ai niste Siofor in plus? Sotia mea a facut recent o criza si am cautat Siofor la 4 farmacii si nu am gasit nicio tableta.” Sioforul este un medicament care trateaza diabetul.” Nu am nici eu”,ii raspund, „dar ma reglez cu insulina. Am Lantos in plus, pot sa-ti dau.” Imi explica ca sotia lui este inca in stadiul 2 al Diabetului Zaharat si niciun medic nu i-a recomandat inca trecerea pe insulina. „Cit are glicemia?” il intreb. ” O suta optzeci” imi raspunde. „I s-a marit in ultimul timp de cind nu mai gasim Siofor! ” Auzisem ca prin farmacii nu mai exista Siofor din primavara. Dar nu m-am alarmat, fiindca eu am muncit toata vara in gradina si valorile glicemiei mele au fost aproape normale, 20-30 de unitati peste normal. Acum venea iarna insa si gradinaritul nu ma mai putea salva… Incep sa ma gindesc si eu la Siofor. Nu prea am pile la farmacii, asa ca…
          „Situatia se complica”, ii spun lui Gabriel. „Situatia este foarte grava”, ma corecteaza el. “Ai vazut citi infectati de Covid au fost astazi in Timisoara?” I-am raspuns sec: „Nu ma intereseaza. Nu vreau sa aflu.”
“Cum nu te intereseaza?” se revolta Gabriel. „Sunt peste 10.000 de infectati astazi in tara si peste 120 de morti. Se apropie apocalipsa…” „Termina cu misticismele acestea de doi lei,” , spun suparat. „Nu sunt misticisme. Sunt evenimente in curs. Ai vazut citi mor in fiecare zi?”
       Nu cunosteam cifrele exacte, dar imi spusese un vecin ca numarul mortilor de covid crescuse impresionant in ultima saptamina. Mi-am zis insa ca in cazul in care voi urmari zilnic statistica cu imbolnavitii si mortii de Covid, linistea mea va fi spulberata. Si nu aveam niciun chef sa ma panichez la virsta aceasta. Imi doream liniste, multa liniste in acest rest de viata…
          Gabriel insa vorbea mai departe ca si cum eu nu as fi existat: „Dumnezeu a pedepsit oamenii cu potopul in vremea lui Noe, a ars in flacari Sodoma si Gomora, iar acum, in vremurile noastre, ne pedepseste pe toti cu un aer infectat…” „… pe care noi, oile lui Dumnezeu, il suflam de la unul la altul…” il completez eu cu un ris amar. „Esti ironic, dar nu iti prea reuseste.” zice. Ii spun: „Nu incerca sa ma sperii ca nu sunt fricos. A mai incercat unul sa ma sperie saptamina aceasta si nu a reusit.”
„Cine a incercat?” ma intreba curios. „Un spirit, mi-a aparut in vis. Zicea ca este „ osteanul unui imparat”. Nu l-am vazut, dar l-am auzit foarte clar…” Gabriel zimbeste: ” Interesant, vorbesti in vis cu ostenii lui Dumnezeu”. „ Aberezi, Gabriele! Eu sunt un mare pacatos si nu cred ca mai pot fi convertit la virsta asta!” ii spun rizind.
      Gabriel e serios. „ Inseamna ca a fost osteanul Satanei. Voia sa-ti spuna ca vine apocalipsa…” Eu incep sa ma enervez: „Tu esti obsedat cu apocalipsa asta. Ai o idee fixa si mergi cu ea pina in pinzele albe.” Dar Gabriel continua sa fie serios. ”Mai, Dane, tu nu observi ca prin lume circula astazi tot felul de diavoli care fac tot felul de dracovenii. ”
Aici avea o oarecare dreptate. Pe intreg mapamondul se intimplau tot felul de matrapazlicuri. Erau insa cit se poate de omenesti. Ma mir insa ca la oameni inteligenti cum este si Gabriel, aceste maruntisuri genereaza temeri apocaliptice…
Discutia noastra s-a sfirsit in coada de peste. El sustinea ca vine apocalipsa, eu eram sigur ca nu vine nicio apocalipsa. Niciunul dintre noi nu avea argumente suficiente sa il combata pe celalalt.

4. O SAPTAMINA CUMPLITA CU UN RAZBOI LA ORIZONT
         Mi-a rasarit ceapa. Am pus-o acum doua saptamini si astazi am constatat ca a rasarit. Planeta moare, ceapa rasare. Este un titlu excelent. Paradoxal este si adevarat. Are si rima. Din pacate, faptul ca mi-a rasarit ceapa este singura veste buna din ultima saptamina. In rest, numai necazuri. Mai mici sau mai mari.
        Luni, de pilda, am gasit un sobolan in gradina. Marti am gasit doi. Acum un an, am dat de mincare la o pisica neagra din cartier si din ziua aceea s-a aciuat pe linga casa mea. Mi-e ciuda ca este neagra ca un taciune. Fiindca sunt superstitios, am incercat sa o alung, dar ea a continuat sa ma viziteze. Eu sunt insa principalul vinovat. De vreo luna imi umple curtea cu cadavre. In fiecare dimineata, trebuie sa culeg din gradina corpuri neinsufletite de porumbei, soareci si sobolani. Ma intreb de unde aduce soarecii si sobolanii. Probabil ca vreun vecin din zona creste gaini. Dar nu stiu cine este vecinul si nici nu am chef de investigatii acum. Nu vreau sa-mi pierd vremea cu nimicuri. Viata merge inainte, pisica neagra omoara mai departe sobolani si eu sunt nevoit sa-i culeg in fiecare dimineata…
       Joi, in 7 noiembrie, trebuia sa vina pensia mamei mele. Nu a venit. Mama mea are 92 de ani, este in afara facultatilor mintale, eu trebuie sa ma ocup de majoritatea problemelor ei curente. In consecinta, toata ziua de joi, am asteptat postasul care n-a mai aparut. Pensia a venit totusi vineri, adusa de o femeie postas pe care n-am mai vazut-o pina acum. “ Pai, unde este Gheorghe, postasul din zona noastra ?”, am intrebat-o. “Este internat la Victor Babes. Are covid.”.mi-a raspuns. Am ramas masca, cu gura cascata. Postasul era prima persoana fizica cunoscuta care era infectata cu covid. Pina acum, pentru mine SARS-CoV 2 era o boala indepartata, o statistica facuta zilnic la nivel global in care se calculau bolnavii si mortii la milionul de locuitori.
        Citisem mai demult o poveste ciudata ca un liliac din China fusese mincat de un animal, poate chiar de un sobolan, nu stiam prea bine ce fel de animal era, animalul fusese vindut viu intr-o piata, niste chinezi l-au mincat fara sa-l fiarba si, de atunci, e jale mare in lume. Au murit oameni in Asia, America si Europa. In primavara au inceput sa moara si in Romania, dar mai putini. Pina acum, lucrurile nu mi se pareau atit de grave. Matematica imi spunea ca au decedat mai putin de 1000 de oameni la milionul de locuitori si asta inseamna mai putin de o persoana la fiecare mie de locuitori. Timisoara nu are decit 350.000 de locuitori, procentul national de morti in Romania este de 426 la million, inseamna ca in Timisoara de la inceputul pandemiei si pina acum ar fi trebuit sa moara conform calculelor preliminare vreo 150 de persoane. Caut informatia in ziarul local si constat ca nu sunt departe de adevar: in tot judetul Timis au murit 276 de persoane de la inceputul pandemiei, asadar este clar ca in Timisoara au murit sub 200… Fir-ar al dracului de sobolan chinez!
     Duminica, in 10 noiembrie am primit o veste cumplita. Fiica mea, Roxana, a fost confirmata ca fiind bolnava de Covid. Lucreaza in afara orasului la o multinationala si, acolo, o colega de birou a contaminat tot departamentul. Roxana nu are temperatura, dar o doare cumplit capul si pieptul, se simte obosita permanent. In urma cu doua zile a anuntat medicul de familie, simbata a venit DSP si duminica i-au dat verdictul. Rezultatul a fost pozitiv, bineinteles, adica infectata cu covid.
      Luni aflu cu stupoare ca si Amalia, nepoata mea de 8 ani, fiica Roxanei, are Covid. Sunt siderat. M-am inspaimintat de-a binelea. Nu atit pentru mine cit pentru ele, vlastarele iesite din trunchiul meu. Boala a ajuns in familia mea si actioneaza ca la ea acasa. Nu mai era ceva foarte indepartat din Asia, cu efecte catastrofale in America si Europa. Acum este in mijlocul familiei mele, ne loveste pe toti deopotriva, copii, parinti, bunici. Si eu, statistic, un barbat batrin, plin de comorbiditati sunt o victima sigura. Ma simt ca un infanterist obligat sa treaca printr-un teren plin de mine explozive. Fac primul pas, il fac si pe al doilea, daca am noroc il fac si pe al treilea, dar la al patrulea, la al cincilea pas pot calca oricind pe mina. La urma urmei, cit poate sa tina norocul? Trei, patru pasi, atit… Nu am de unde sa stiu cind fac pasul gresit… In primavara, am trecut de primul val de covid. Dupa cum spun oficialitatile acum, in toamna, suntem la al doilea val. Oare voi reusi sa depasesc si valul acesta?

      Pe internet se afirma ca umanitatea va supravietui acestor valuri succesive de coronavirus. Specialistii spun ca indiferent cât de periculos va fi atacul virusului, vor exista oameni care vor rezista si vor trai in continuare. Aceasta este marea speranta a omenirii. Din pacate insa, eu, ca individ, nu stiu daca sunt acea persoana care va putea combate boala si va supravietui pina la final. Si, in acest caz, pentru mine nu mai conteaza daca umanitatea are sau nu… speranta supravietuirii.
        Ma linistesc oarecum la gindul ca nici Roxana si nici Amalia nu au comorbiditati. Ele sunt tinere, nu ca mine, un mosneag hodorogit. Sunt copt pe dinauntru. Am fost operat de doua ori de cancer la vezica, am diabet de 9 ani, tensiune ceva mai mare decit cea normala la virsta mea. In fiecare dimineata inghit un pumn de medicamente… Degeaba insa! Nu-mi intra de loc mintile in cap. Continui sa fumez, sa beau votca, bere si sucuri acidulate… Daca ma rapesc acum canibalii, vor refuza sa ma manince. Carnea mea este si batrina si tare, infestata cu nicotina si tot felul de chimicale. Nu sunt bun de mincat, nu indeplinesc nici macar conditiile cerute de standardul gastronomic al canibalilor.
      In concluzie, nu mi-e frica de canibali. Nici nu stiu daca exista vreun trib prin apropiere. In fond, Timisoara este un oras civilizat, in municipiul acesta nu se maninca oamenii intre ei. La propriu, fiindca la figurat se mai intimpla… Atit la primaria Timisoara, cit si la Consiliul judetean sunt probleme mari. PNL-ul nu se intelege cu USR-ul. Reprezentantii dreptei se maninca intre ei. Sper sa se sature intre timp si sa nu ajunga la pensionarul Dan Constantin, omul cu diabet si plaminii in pioneze…
       Care o fi legatura dintre diabet si coronavirus? Trebuie sa caut pe net. Deschid calculatorul. Inainte sa bat parola insa, pe display apare o poza de demon. “ De unde naiba a aparut fotografia asta?” ma intreb in minte. “De pe google imagini!” imi raspunde poza. Ramin impietrit. „Mi-a vorbit poza?” imi spun din nou in gind. “Da, eu, Diavolul din poza, ti-am raspuns. Sper ca esti lamurit acum!” Sunt din ce in ce mai derutat. Nu rostisem niciun cuvint, nu articulasem niciun sunet si o poza, o nenorocita de poza, imi vorbea din calculator. “ Mai omule, eu nu sunt o simpla poza. Eu sunt un demon adevarat !” aud din nou glasul. Ma sperii de-a binelea. Vreau sa inchid computerul. Apas pe tasta de oprire a laptopului, ventilatorul se opreste, dar imaginea ramine pe ecran. Smulg cablu de internet din soclu. Imaginea insa in loc sa dispara, incepe sa miste. Ma ridic ingrozit de la masa si ma duc spre priza. Vreau sa-i tai energia… “Nu te mai chinui sa ma decuplezi, eu functionez fara curent electric, fara baterii. Am energie cosmica. Ma alimentez din focul iadului”.
        Vedenia incepe sa rida. „Calmeaza-te! Nu trebuie sa-mi vorbesti, fiindca eu oricum stiu tot ce vrei sa zici. Noi, demonii, putem sa citim gindurile muritorilor.” Ma asez pe scaun. Stau ca prostul si ma uit pe ecran. Aratarea are chip omenesc. Fata insa este neagra, ochii sunt galbeni, dintii sunt rari, urechile sunt mari si ascutite, iar din frunte ii ieseau doua coarne rasucite de tap. Portretul clasic de drac. „Observ ca nu iti place cum arat. Asa e la inceput, dar te vei obisnui cu timpul…”

        Incerc sa ma adun. N-ar trebui sa ma sperii atit de usor. In fond, nu este nimic material. Este doar o imagine pe un ecran. Un fel de clip de groaza… Este insa un clip care interactioneaza cu mine. Care stie ce gindesc. Imi raspunde la intrebarile pe care eu nici nu le rostesc. „Pierdem vremea”, imi spune chipul din poza. „Nu avem timp de reflexii. Zilele pina cind incepe razboiul sunt numarate.”   Intreb pierit: „Ce razboi?”        ” Razboiul ceresc care se poarta pe pamint.” imi raspunde. Sunt din ce in ce mai confuz. Nu intelegeam nimic. Aratarea mi-a vazut nelamuririle si a inceput sa-mi explice: razboiul se va desfasura pe pamint intre oastea lui Dumnezeu si oastea lui Lucifer. Inca nu a inceput, era in faza pregatitoare, cea a razboiului rece, dar, in aceasta perioada, se faceau recrutarile de ostasi. Domnul ii recruta pe cei fara pata, Diavolul recruta doar pacatosii. Si cum in ultima perioada lumea cazuse in pacat din ce in ce mai mult, se pare ca Necuratul avea, la aceasta ora, mai multi soldati potentiali decit Dumnezeu. Urma ca in primavara urmatoare cei 120 de conducatori ai organizatiei diavolesti sa se intruneasca in secret si sa stabileasca strategia viitoare de urmat. „Adevarul este ca noi nu prea vrem razboi”, spuse imaginea de pe ecran. „Noua ne este bine si asa. Noi stapinim deja lumea si cu fiecare zi care trece suntem mai puternici. Trebuie sa respectam insa Voiinta Divina. In capitolul 13 al Cartii Sfinte-Apocalipsa- se descriu pe larg evenimentele si ele chiar trebuie sa se desfasoare asa cum scrie acolo.”

       Ramin inmarmurit. O alta persoana, fiinta, faptura,ce dracu o fi asta, imi vorbea de apocalipsa. Demonul continua: ” Stiu ca ti s-a mai spus de apocalipsa si tu nu ai dat crezare prietenului tau care sta in piata Dacia.” a completat vedenia. ” De unde stii unde sta prietenul meu?” am intrebat. „Noi stim tot. Avem Google Maps, avem Google Earth, stim unde sta orice cetatean al lumii, in ce stat locuieste, in ce localitate, pe ce strada si in ce casa. „     

      Eram socat. Creierul imi fierbea. Intelegeam ca demonul cu care vorbeam stia totul sau aproape totul despre mine. Chestia aceasta nu era mare scofala pentru el, fiindca eu eram o persoana comuna, nesemnificativa, retrasa la pensie din viata sociala. Mi se parea grav insa ca demonul acesta stia totul despre toti. Murmur in gind: „Du-te in focul iadului!” . „Acolo ma si duc”, rosteste aratarea. „Nu fii suparat! Vom lucra impreuna. Si daca voi fi multumit de munca ta, te voi propune pentru nemurire.” Apoi a suierat din nou ca un sarpe, ecranul s-a stins si eu am ramas blocat in scaun. 

      5. REVELATII DIVINE

          Au trecut doua sapatamini de cind m-a vizitat demonul din calculator. Spunea ca revine ca sa lucram impreuna. Nu a mai revenit. Nu s-a tinut de cuvint. A procedat precum politicienii actuali. Nici aceia nu se tin de cuvint. Promit marea cu sarea inainte de alegeri si dupa vot se topesc ca si magarii in ceata. Dar bat cimpii aiurea! Cert este faptul ca pe masura ce trece timpul, incep sa ma indoiesc tot mai mult ca acea conversatie a avut loc. Nu imi vine sa cred ca am trait un asemenea eveniment. Nu sunt un prost si nici nu sunt credul. In scolile pe care le-am urmat in tinerete, am dobindit tot felul de informatii tehnice. Am invatat foarte multe lucruri despre matematica, fizica, am studiat energia electromagnetica si nucleara, cunosc aproape totul despre configuratia atomica. Pe deasupra, sistemul in care am fost educat m-a initiat in teoria evolutionista, in materialismul dialectic, in cultura civica si traditionala a neamului stramosesc. Am fost atunci si sunt sigur ca am ramas omul multilateral dezvoltat.
     In consecinta, nu o sa cred niciodata ca demonul acela care mi-a aparut pe ecran exista efectiv. Imaginea aceea halucinanta mi-a spus ca vine din Iad. Dar eu stiu de jumatate de secol ca Iadul nu exista. Asa cum nu exista nici Paradisul. Cum se poate explica atunci aparitia acelei vedenii?
      Exista si posibilitatea ca un hacker sa faca glume nesarate cu mine…Dar oricit de specializat ar fi fost un hacker nu poate conversa direct cu tine dintr-un calculator decuplat, scos din priza si fara legatura la internet. Asadar nu se poate sa fi fost un hacker. Nu imi dau seama ce putea sa fie.Vreun extraterestru, vreo fiinta venita din viitor sau poate o inteligenta malefica sosita din Univers? Adevarul este ca mi-e rusine sa povestesc intimplarea aceasta cuiva. Mi-e rusine ca eu, un om cu atitea scoli, sa fiu stresat de o fantoma aparuta pe ecranul unui laptop. Ce o sa gindeasca despre mine Roxana, fata mea din Romania? Ce va zice Laura, fata mea din Germania? Ce vor spune sotii lor sau socrii lor, cuscrii mei adica? Toti oamenii aceia ma vor considera nebun. Ma fac de ris atit in Romania, cit si in Germania. Niciun om intreg la cap nu ar crede o asemenea poveste. Si totusi amintirea acelei intilniri nu-mi da pace.

    Din pacate, nu gasesc un om caruia sa-i fac o astfel de destainuire. Ar trebui sa marturisesc, sa ma spovedesc unui preot. Dar nu cunosc niciun preot care sa ma asculte. De fapt, nu cred sa existe vreun om pe lumea aceasta dispus sa ma creada.  Poate doar prietenul meu Gabriel, cel cu apocalipsa,cel care sta in Piata Dacia. Uitasem de el, demonul mi-a amintit ca exista. Nu l-am vazut pe Gabriel de vreo trei saptamini. S-o fi imbolnavit de coronavirus si eu nici nu stiu… Oare ce parere are el despre lucrurile care mi se intimpla? Vreau un sprijin, imi trebuie un sprijin ca sa stiu cum sa ma asez in spatiu. Arhimede cerea un punct de sprijin ca sa miste pamintul din loc. La mine este mai simplu. Eu cer un punct de sprijin ca sa-mi stabilizez pozitia personala pe scoarta terestra.
       Decid sa-i fac o vizita lui Gabriel. Asa pe nepusa masa. Nici macar nu ii dau un telefon sa il previn. Ma duc la el si gata. Daca ma asculta si ma intelege poate ca imi da un sfat. Daca nu ma asculta si nu ma intelege ramin cu nelamuririle mele de acum. Oricum nu am nimic de pierdut.  Ma urc in masina si in 4 minute sunt la destinatie. Sun la usa. Gabriel imi deschide. “Ma bucur ca nu ai murit!” incep eu glumet. “Inca nu, dar nu ma simt prea bine…” imi raspunde el serios. “Ai corona?” il intreb. “Nu stiu. Sper sa nu. Azi a fost ingropat un coleg de serviciu. Si s-ar parea ca mai multi oameni din firma sunt bolnavi. Eu nu am fost contact direct al decedatului, dar am fost un contact al contactului direct, daca intelegi cum vine chestia asta.”
       Dintr-o data problema mea cu naluca din calculator si razboiul lui a disparut. S-a stins automat din minte. Cum puteam oare sa port discutii fanteziste cu un om suspect de coronavirus. Situatia in Romania nu era de loc usoara, intre 8 si 10.000 de imbolnaviri pe zi. In Timisoara rata de infectare a ajuns la 8,3 la mia de locuitori, iar numarul de morti se mareste zilnic. Astazi murisera  6 oameni, iar la terapie intensiva erau 54, ceea ce inseamna ca in zilele urmatoare se vor mai stinge vreo 30-40. Situatia este alarmanta, degeaba afirma primul ministru ca pandemia este sub control. Pe el il intereseaza doar alegerile parlamentare. Ginduri negre incep sa mi se invirta prin cap. La naiba! Trebuie sa ma imbarbatez si sa lupt hotarit pentru linistea restului de viata pe care il mai am. Ar trebui sa fiu mai ferm, mai stabil, mai neclintit. Si in plus, ar trebui sa ii imbarbatez si pe ceilalti. Incepind chiar cu Gabriel.

       Ma uit la el si ii spun: „Stii, Roxana, fata mea din Dumbravita a scapat. A fost bolnava citeva zile, a luat medicamentatia recomandata si astazi a iesit din izolare.”  Gabriel isi aprinde o tigara, sta putin pe ginduri si apoi murmura: ” E tinara, nu are comorbiditati. Eu am, tu ai, asa cum au toti oamenii de virsta noastra. Noi suntem tinta, noi trebuie sa murim.  Azi dimineata, un tip de pe Facebook afirma ca noi, persoanele in virsta suntem consumatori inutili…” L-am intrebat contrariat: ” Tu apleci urechile la prostiile de pe Facebook?”  Imi raspunde calm: „N-am ce face, aceasta este lumea in care traim. Dar m-am gindit mult si am inceput sa ii dau dreptate.  Tipul era vinzator de masini second hand si se plingea ca in viata lui nu a putut vinde nicio masina unui batrin. Concluzia lui era clara:  noi batrinii nu cumparam cit ar trebui, impiedicam consumul, ne opunem economiei de piata, intr-un cuvint suntem dusmanii consumerismului .” 

          Ma simteam jignit si am ripostat brutal: ” De cind sunt eu inamicul consumului?” . Gabriel era calm.” Nu te enerva, imi spune. „Te intreb: Cite masini ai avut in 50 de ani de cind conduci?” „Cinci „zic pe nerasuflate. Incepe sa rida:  „Pai vezi, o masina la 10 ani, asta este economie de piata? Asta este consum? Un tip din nou generatie  schimba 5 masini in 10 ani si toate model nou, ultimul racnet, marca internationala consacrata, nu rabla ca a ta, romaneasca.”  Ma enervez: ” Eu am Logan, mai Gabriele si merge perfect, de ce s-o schimb?”  Gabriel se distraza din ce in ce mai mult. „Uite esti si patriot. Ce prostie sa-ti cumperi Logan, cind trebuia sa-ti cumperi Mercedes sau BMW.  Nu esti la moda, este clar. Te intreb din nou: Cite telefoane celulare ai schimbat pina la virsta asta?  Nu trebuie sa-mi raspunzi, banuiesc ca vreo 4-5, atitea am schimbat si eu. Nici eu nu sunt pe trend. Si eu sunt dusmanul dezvoltarii economice. Nu consum cit ar trebui. Sunt un consumator inutil. Cum sa creasca PIB-ul daca noi batrinii tarii nu consumam?” 

    Demonstratia lui Gabriel era convingatoare. Teoretic si tinarul acela avea dreptate. Noi bosorogii, pensionarii, nu cumparam haine de la Gucci, Mucci, nu cumparam brinza frantuzeasca cu mucegai, prosuto crudo, fructe de mare, nu mergem in concediu pe Coasta de Azur si nici nu conducem Audi ultimul model. Noi, cu banii aceia putini pe care ii avem, ne limitam la haina din garderoba, cumparam telemea de oaie de 25 de lei kilogrmul, slanina afumata de la piata si masina romaneasca de 10-12 ani. Nu asiguram, cum ar trebui, dezvoltarea societatii de consum. Ma voi gindi la problema acesta miine sau poimiine. Acum am venit cu un alt scop. 

 Ii spun lui Gabriel: ” Amice, eu am venit pentru altceva. Acum citeva zile, pe ecranul calculatorului mi-a aparut o imagine de drac. Si culmea n-o sa ma crezi, am vorbit cu el…”  Gabriel nu parea surprins de vorbele mele. ” Unde ai parcat? Lasa masina aici! Hai sa bem un coniac!”  „Ma , tu auzi ce ti-am spus? Mi-a aparut un drac pe ecranul laptopului…” Gabriel umplu doua pahare de coniac, imi intinse unul, se aseza netulburat pe un fotoliu si isi aprinse o tigara.” Da, mai Dane, stiu. Si la mine a fost saptamina trecuta.” Am sarit ca ars: ” Cum adica a fost si la tine?”  Gabriel era de un calm imperturbabil.„Nu te excita asa. A fost si la mine, a fost si la inginerul de la parter si la doctorul de la etajul 4…” Eu, in schimb, eram ravasit. ” Cum asa? Dracii umbla prin blocul vostru din usa in usa” ” Da, mai Dane, „door cu door” ca la partid…”  Alta trasnaie! Multe am vazut si auzit la viata mea, dar sa umble dracii asa din usa in usa…Intreb cu frica: „Si ce ati discutat?”  „N-am discutat nimic, eu l-am dat afara imediat! I-am spus ca eu sunt osteanul arhanghelului Mihail, conducatorul oastei Domnului si, in consecinta, nu fac nicio combinatie cu Diavolul.” 

    Surprizele se tineau lant. Sunt din ce in ce mai consternat. Gabriel era osteanul lui Mihail si Mihail era arhanghelul Domnului. Inteleg ca si  arhanghelii merg din usa in usa pe scarile de bloc. Ce caut eu in lumea asta cu osteni, diavoli si arhangheli ? Am pasit intr-un univers paralel si nu mi-am dat seama… Gabriel, din Universul acesta paralel, vorbea mai departe:” A doua zi, mi-a spus doctorul de la etajul 4 ca demonul I-a promis nemurirea. Promisiunea aceasta e clasica. Banuiesc ca si tie ti-a promis-o. Dar te avertizez. Sa nu te increzi in cuvintul Diavolului. El intotdeauna vrea sa te pacaleasca…”

     Am plecat. L-am salutat pe Gabriel si l-am lasat in plata lui Mihail, adica a Domnului. Ma dusesem disperat la el sa-mi dea un sfat despre intilnirile mele cu demonii si, in loc de obtinerea unui echilibru interior, am primit o serie de  informatii care m-au zapacit complet. 

6. TREABA SE IMPUTE SI LA TIMISOARA
         De curind meteorologii au anuntat ca 2020 este cel mai calduros an din ultimele doua secole, mai precis din momentul in care au inceput masuratorile. Constatarea aceasta a inflamat o serie de specialisti din institutiile mondiale care au inceput sa vorbeasca din nou de incalzirea globala, de secetele care vor urma in diferite regiuni ale planetei, de foamea care va face ravagii prin Africa, prin America de Sud… Se pare ca si EUROASIA se teme de foame, fiindca Putin a interzis exporturile de griu din Rusia. Dar , la urma urmei, ce imi pasa mie de incalzirea globala sau de foametea mondiala? Eu mai am putin de trait si in toamna aceasta mi-am facut vreo 20 de borcane de zacusca. Daca nu voi avea suficienta piine, o voi minca goala.
       Dincolo, peste ocean, Biden l-a invins pe Trump dupa o serie lunga de acuzatii si procese. Pe continent, Boris Johnson nu se intelege cu Ursula von der Leyen si s-ar parea ca Marea Britanie iese din Uniunea Europeana fara ”deal”-ul mult asteptat. Germania este afectata de pandemia de coronavirus, astazi au murit 749 de oameni si Merkel anunta masuri drastice de protectie sanitara. Din fericire, toate evenimentele acestea nefericite ma lasa rece. Ce imi pasa mie de Trump, Johnson sau Merkel, ce imi pasa mie de ce vor face guvernele lor in vremuri de rastriste? Eu doresc sa traiesc linistit in coltul meu de lume fara sa fiu afectat de seria de stiri nefaste.
       Si pe plan national au aparut citeva evenimente nefericite: bucurestenii nu au apa si caldura, in sectorul 1 al Capitalei nu s-au strins gunoaiele de o luna, USR -ul nu se intelege cu PNL- ul pe functiile din viitorul guvern. Dar ce imi pasa mie de toate problemele acestea? L-am ales eu pe Nicusor Dan sau pe Clotilde Armand? Am ales eu partidul lui Barna sau Orban? Nici macar nu am fost la alegeri. Am preferat sa stau acasa, sa ramin in afara acestei politici balcanice…
     Dar treburile au inceput sa se imputa si la Timisoara. Si aici si-a bagat dracu’ coada. Dominic Fritz, primarul municipiului a anuntat ca s-ar putea ca iarna aceasta sa murim de frig in case. Coltermul nu are bani sa plateasca gazul, furnizorii vor bani in avans pentru carbune, prefectul intervine la guvern pentru subventii, dar banii intirzie sa vina si se pare ca nici nu vor veni prea curind fiindca este o mare criza financiara. Romania are o datorie externa de 120 de miliarde de euro si paguba aceasta va trebui platita de toti romanii. Inclusiv de mine. De data aceasta ma simt afectat. Am avut incredere in managementul guvernului, in proiectele primarilor si ale consilierilor locali. Anul acesta am platit pina la ultimul leu toate utilitatile si acum, in prag de iarna, aflu ca nu a fost de ajuns, nu voi avea apa calda si caldura. Nu are rost sa ma enervez ca imi creste tensiunea. Sper sa supravietuiesc. Ma voi descurca intr-un fel sau altul. In caz de forta majora voi taia doi copaci din gradina si ii voi pune pe foc sa o incalzesc pe mama mea, o femeie de 92 de ani. Am un mar batrin si un prun putred. Le voi face cunostiinta cu toporul…
      Nici cu coronavirusul nu stam prea bine. Rata de infectare la mia de locuitori este cinci patruzeci, cinci cinzeci si nu vrea sa scada de loc. Umblu tot timpul cu masca pe figura, paznicii din magazine imi controleaza temperatura in permanenta, nu vizitez pe nimeni, nu ma viziteaza nimeni, nu ma vad nici macar cu fiica si nepoata mea care locuiesc in Dumbravita la 10 kilometri de casa mea. In consecinta, situatia din orasul, din cartierul si din curtea mea nu este prea roz. Si este clar ca nu pot ramine la fel nepasator ca pina acum…
       Azi dimineata, in data de 15 decembrie, am avut parte de o intimplare ciudata. Am coborit la demisol sa beau o cafea si sa fumez o tigara. Cind am dat scaunul la o parte ca sa ma asez, am vazut pe podea, intre picioarele mesei, un sobolan mort. M-am enervat cumplit. Pisica mea cea neagra l-a rapus si in loc sa il lase prin gradina, asa cum ii „plantase” pe toti ceilalti, l-a adus in casa, la caldura. Daca nu il descopeream la timp, mortaciunea aceasta imi imputea locul meu de fumat. „Unde dracu esti Diavole?” am strigat suparat. ”Aici sunt!” am auzit un glas suierat. De sub dulap a iesit pisica neagra. Pesemne strigatul meu o trezise din somn. Si-a lungit intii  labele din fata, apoi pe cele din spate si s-a intins lenesa. Incepu sa se scarpine cu laba din fata la o ureche. Dupa ce termina cu intinsul si scarpinatul, a sarit pe masa si m-a privit direct in ochi. Apoi suiera catre mine cu glas de sarpe: „Te-am auzit. Am dormit aici fiindca este mai placut decit in iad!”. 

      In prima clipa am fost uluit. Mi-am revenit repede insa. Era clar. Vorbeam din nou cu dracul. De data aceasta intrupat intr-o pisica neagra ca taciunele. Am luat aratarea la rost: „De ce mi-ai adus sobolanul asta mort in casa?”  Imi raspunse calm, fara intonatii stridente in glas: „Ca sa te obisnuiesc cu mizeria! Voi, romanii din ziua de astazi, habar nu aveti ce inseamna mizeria. Vorbiti mereu de ciuma rosie, ciuma galbena, dar habar nu aveti ce inseamna o ciuma adevarata. Ce veti face cind vor navali peste voi multimi intregi de sobolani vii ? ”

               Am numarat in gind pina la zece ca sa ma calmez. Apoi am inceput sa vorbesc clar si apasat: ” Asculta, diavole, pisica sau ce dracu esti! Pe mine nu ma poti ameninta cu nimic. Sunt independent, toata viata am fost independent si nu mi-a fost frica de nimic. Nu veni cu chestii din astea rasuflate, fiindca nu ma tem nici de sobolani si nici de ciuma…Si, te rog sa nu tescarpini in ureche cind iti vorbesc!”

                 ” Ma maninca pielea”, zise demonul, „cred ca am purici. Adevarul este ca am ales o infatisare proasta. Iti promit ca nu voi mai veni la tine in chip de pisica!” „Sa nu mai vii de loc”, am tunat eu.” Nici in chip de pisica, nici in chip de sobolan, nici in chip de purece.”

                    ” Nu ai nicio sansa, neinfricatule!”,zise demonul -pisica.Nu scapi asa usor. Seful cel mare, Lucifer in persoana, mi te-a dat in grija. Crezi ca mie imi place sa am de-a face cu un ateu ca tine? Crezi ca mie imi place sa ma confrunt cu un necredincios? Voi avea mult de munca pina te aduc pe calea cea mai convenabila. Am o sarcina mizerabila. Vai de capul si de coarnele mele! „

                        ” Nu te mai lamenta, ca nu ma intereseaza sarcinile tale diavolesti”, spun nervos. Te invit sa pleci si sa nu ma mai deranjezi.”   ” Nu te ambala!” imi spune.” Iti creste tensiunea. Stii ca nu stai asa de bine cu tensiunea mica. Calmeaza-te si acorda-mi cinci minute sa iti spun ce urmeaza. Imi voi schimba si costumatia sa fiu mai convingatoare.”

                        Pisica sari de pe masa si o data ce a ajuns pe podea, se ridica pe labele din fata si incepu sa creasca.  Pe masura ce crestea incepu sa se transforme de jos in sus. Intii labele acelea paroase s-au metamorfozat intr-o pereche de pantofi negri cu toc inalt, salele de pisica au devenit intr-o clipita coapse de cadina, umerii erau rotunzi si delicati, bustul, potrivit,  nici mare, nici mic. Femeia in rosu, demonul pisica sau ce naiba era, purta o rochie de satin si catifea, modelul cu crepeu ce ii accentua eleganta piciorului. Corsetul cu nasturi aurii avea un decolteu marinimos, un obiectiv de la care nu iti puteai lua ochii. Am amutit. Ceea ce ma impresiona cu adevarat era insa figura.  O figura de vis. Par negru, ten alb, obraji trandafirii, barbie rorunjoara si o masca rosie care ascundea niste ochi negri, sfredelitori.                       

.      Ramasesem mut. Cum te poti opune unei asemenea fapturi? As fi dorit sa imi continui atitudinea mea de ins belicos si neinfricat, dar curajul mi s-a topit imediat. Nu putean sa rostesc niciun cuvint. Stateam pe scaun si priveam docil ca un elev in prima zi de scoala.   Si profesorul meu, demonul cu chip de femeie, incepe sa imi predea o lectie hidoasa: „Daca ai fi studiat Scriptura ai fi inteles ca se apropie termenul la care Isus Cristos va reveni pe pamint. In acel moment este planificata  si Ziua Judecatii de Apoi.  Vor fi oameni care se vor ridica la ceruri, vor fi oameni care se vor duce in strafundurile pamintului. Asa vrea Dumnezeu. Noi, cei care traim in iad, vrem sa impiedicam cu orice pret Apocalipsa.  Adevarul este ca nu mai avem spatiu vital in iad. La ora aceasta este foarte aglomerat si daca mai bagam 5 -6 miliarde de pacatosi care vor veni dupa Judecata de Apoi, intram in criza de oxigen. Smoala avem suficienta si carbune mai avem, dar cu oxigenul stam foarte prost. Focul cazanelor abia mai arde si ingerii cerului ne scumpesc mereu oxigenul…”

       Bulbucasem ochii mari. Nu stiam ce sa mai zic. Demonul acesta cu chip de femeie imi spunea o poveste ciudata. Toate informatiile primite se amestecau in creierul meu intr-un amalgam fara inteles: apocalipsa, spatiu vital, miliarde de condamnati fierti la foc mic, mocnit din lipsa de oxigen…„Se vede ca nu intelegi efectul incalzirii globale asupra miezului planetei”, continua demonul femeie.. ”Am cercetat creierul tau si am vazut cit de zapacit esti in momentul de fata.”  Aici avea dreptate. Nu intelegeam nimic. La puzderia de informatii pe care o primisem in ultimele doua-trei minute se adauga acum si problema incalzirii globale a miezului de planeta. Nici nu auzisem de asa ceva pina acum.

       Imi aprind o tigara si rostesc rar: ” Sa o luam cu inceputul! Ce este cu apocalipsa?”  Se intinse peste masa,lua o tigara din pachetul meu, se aseza picior peste picior si scapara din deget. O flacaruie mica se inalta din unghia lacuita.Isi aprinse tigara si trase un fum sanatos..Prin despicatura rochiei se vedea un picior lung cu o glezna fina, delicata. Ochii mei se mutasera de la bust la picior.Oricit de batrin esti o asemenea glezna iti creste tensiunea. Si te distrage de la subiectul discutat. Probabil ca distinsa femeie in rosu observa privirile mele concentrate pe o directive precisa, dar nu parea deranjata de loc. Acum vorbea mai rar, mai apasat, trimitind din cind in cind rotocoale de fum in directia mea: ” Problema este ca Dumnezeu, in candoarea si naivitatea sa, inca mai crede ca omenirea poate fi buna si vrea sa o purifice prin Apoclipsa. Se inseala insa. Omenirea s-a salbaticit atit de mult incit nici nu merita sa fie salvata. Solutia salvatoare o avem noi, diavolii. Vom sintetiza umanitatea pina la obtinerea unei mase critice si apoi instauram o noua ordine mondiala.”

        Ma trezesc din extaz si intreb pierit: „Nu am inteles ce legatura am eu cu toate aceste lucruri. Eu nu cred in apocalipsa dar nici in vreun guvern mondial. De ce ai venit tu din strafundul pamintului sa ma vrajesti pe mine?”  ” Fiindca tu ai fost ales sa ne sprijini pe plan local.” imi spune. „Am fost ales? Cine m-a ales?” „La Bruxelles avem un computer superperformant .Se numeste „la bete” in franceza, „the beast” in engleza si „bestia” pe romaneste. Acest computer te-a ales ca fiind cea mai potrivita persoana din regiunea aceasta geografica pentru scopurile noastre oculte. Acum ai intrat in nomenclatura noastra.” 

     Mi-am revenit din pumni. O veste extraordinara! Intrasem intr-o nomenclatura oculta si nu stiam care e misiunea ei. Am intrebat zimbind: „Si care este pozitia mea in nomenclatura asta?” ” Esti un simplu pion pe tabla noastra de sah. Te putem sacrifica oricind, dar la fel de bine poti deveni regina.” ” Imi explici regulile? La sah chiar ma pricep.” ii spun. Raspunde rizind: ” N-as zice. Ai un coeficient Elo de numai 1700 de puncte. E putin pentru virsta pe care o ai. In fond joci sah de jumatate de secol. Altul a fost criteriul pentru care ai fost ales.”  „Da? Si care a fost acela?”  ” Esti cel mai bun fariseu din aceasta regiune!”

      Cuvintele diavolitei ma scoasera din sarite. Eu, fariseu? De unde pina unde? Clocoteam. Femeia in rosu imi spune cu glas scazut: ” Nu te enerva, au existat si farisei buni!” spuse femeia in rosu si se rasuci pe calciie. In locul ei aparu ca prin minune pisica neagra.

       Rabdarea mea se sfirsise. Am strig infuriat: ” Piei din fata mea Satano!” Mi-am facut semnul crucii. O data, de doua ori, ba chiar de trei ori… Si gestul meu a avut efect. Diavolul-pisica facu un salt la fereastra si alerga spre fundul gradinii. Stiu ca acolo exista o gaura in gard prin care circula pisicile de la mine la vecinul meu din dreapta. Miine o voi astupa, dar astazi trebuie sa multumesc lui Dumnezeu ca a alungat Diavolul din curtea mea.

      7. CONTROL ABSOLUT

        A doua zi, dis de dimineata, i-am spus doamnei Mariana sa nu ii mai dea de mincare pisicii. Mariana este o pensionara respectabila care o ingrijeste pe mama mea de la ora 7 dimineata la ora 13 la amiaza.  Mai precis, o schimba de pampers, ii da medicamentele la orele stabilite, spala ce este de spalat, face de mincare in fiecare zi si, cind constata ca blidul pisicii este gol, il umple cu mincare uscata. ” Dar cum de te-ai suparat asa de tare pe ea? Ce a facut bietul animal?” m-a intreabat femeia. Ce sa-i spun? Ca „bietul animal” este dracul in persoana. Ma va crede si ea ca sunt nebun… Dar cred ca toti oamenii cu scaun la cap vor crede ca sunt nebun daca le povestesc dialogul meu cu o pisica… ” Mi-a adus un sobolan mort in camera de la demisol” ii raspund doamnei.„A vrut sa arate si ea ca este utila la casa omului” replica femeia. „Mariana, am hotarit, nu ii mai dai de mincare saptamina asta” spun taios. „Sa-si caute alta casa ca pe mine m-a innebunit.” Mariana pleca boscorodind in barba. Era foarte clar ce isi spunea siesi: domnul Dan Constantin a innebunit, nu se stie daca e sanatos la cap sau deja l-a prins si pe el Alzheimer-ul, ca pe mama lui.

      Adevarul este ca nu prea ma deranjeaza ce spun angajatele despre mine. Daca nu le plac, n-au decit sa plece. Voi gasi altele. Ma deranjeaza in schimb ca prietenii si cunoscutii mei sa creada despre mine ca am fost lovit deja de dementa.

      Pe la prinz ma viziteaza, Maria, vecina mea.„Stii Dane, hai sa mergem pina la Lidl. Au scos unt la 3 lei pachetul de 200 de grame” imi spune ea.” Mai fata, ii raspund, n-am niciun chef sa ies din casa. De ce nu te duci singura?” Isi scoate telefonul din geanta si mi-l aseaza in fata. „Untul se da numai la cei care au cardul Lidl pe telefon. Eu am cardul pe telefon, dar nu imi merge aplicatia.”  Ma uit pe telefonul ei, un iPhone, relativ nou. Apas pe setari, gasesc aplicatia Lidl si vreau sa o deschid. Site-ul imi spune ca aplicatia s-a actualizat in ultima saptamina si pentru a putea fi folosita trebuie instalata din nou. Nimic mai simplu. Ating ecranul, imaginile se schimba de vreo 2 ori si mi se cere parola la adresa de email. ” Da-mi parola de la email cu care te-ai inregistrat aici!’ ii spun Mariei. „Nu o stiu.”  „Cum nu o stii?” intreb contrariat.          ” Aplicatia mi-a instalat-o un prieten. Eu nu aveam adresa de email, asa ca mi-a facut  si adresa, a stabilit o parola, mi-a scris parola pe o hirtie si eu am pierdut hirtia. I-am dat telefon azi dimineata individului , dar nu mi-a raspuns…” Am inceput sa ma gindesc ce as putea face sa recuperez parola Mariei. Ar trebui sa creez alta adresa de email. Dar nu am apucat sa-mi duc gindul la capat ca telefonul meu a dat un bip. Primisem un mesaj. Deschid SMS si citesc: „Stimate domn F-153051935 va informam ca parola Mariei este: „Mariusaura40. Succes la cumparaturi! La Bete!” 

      Ramin blocat. Am primit mesajul Bestiei, computerul de la Bruxelles. Dar am primit mesaj fara sa il cer. Este clar. The beast ma urmareste pas cu pas. Imi aprind o tigara, ma linistesc dupa doua fumuri, iau telefonul Mariei, tastez parola, dau Ok, aplicatia se reinstaleaza si, dupa un minut, chiar incepe sa functioneze. ” Poftim, acum merge”, ii spun Mariei si ii intind telefonul. Maria nu intelege cum am rezolvat atit de repede o problema extrem de incurcata pentru ea si spune entuziasmata: „Dane, esti un geniu al internetului!”  ” Nici pe departe”, ii raspund. „Am o legatura cu cineva foarte bine informat”. Ce sa-i fi spus? Ca sunt in legatura cu computerul Diavolului ? Ce ar fi crezut despre mine? 

„