De un an muncesc neintrerupt la “Harta europeana a serviciilor romanesti”. Am realizat 12 foi de harta distincte si cu ajutorul lor am descoperit adevaratele interese ale cetatenilor romani din strainatate. In formularea criteriilor si concluziilor pe care le voi expune mai jos am fost ajutat de statisticile Google care au materializat pe fiecare foaie de harta numarul de vizualizari. Este clar ca aceste statistici sunt reale, nu se pot mistifica in niciun fel si, datorita acestui fapt, am curajul sa formulez niste idei care ar trebui luate in calcul atit de toate oficialitatile care se ocupa de situatia cetatenilor romani relocati in strainatate, cit si de firmele romanesti care doresc sa isi extinda afacerile proprii in Uniunea Europeana. Astfel, in urma obtinerii unor rezultate statistice am realizat urmatorul clasament:
LOCUL 1
Interesul cel mai mare al unui roman care are rezidenta in strainatate sau intentioneaza sa se relocheze in Spatiul Economic European este obtinerea si pastrarea unui LOC de MUNCA. Harta pe care am intocmit-o si actualizat-o permanent pe baza datelor furnizate de EURES ANOFM, un organism romano-european serios, a obtinut pina in prezent 83,320 de vizualizari, fiind de departe cea mai vizualizata harta. De-a lungul anului 2015 am prezentat conditiile, criteriile,salarizarea si beneficiile pentru 3450 de locuri disponibile din 14 tari europene. Cele mai multe locuri disponibile de munca au fost in agricultura ( capsuni in Spania, zmeura in Portugalia, mazare in Danemarca) dar au existat si multe, foarte multe locuri disponibile in Germania, Cehia si Marea Britanie pentru soferi profesionisti, sudori, muncitori industriali, mecanici de intretinere prcum si multe posturi de I.T -isti, ingineri de constructii, medici, asistenti medicali si biologi prin Marea Britanie, Germania, Danemarca si Suedia. La aceasta ora, acum la inceput de an, harta cu locuri disponibile ASTAZI in U.E. este saraca, dar asa este la fiecare inceput de an. De obicei se dinamizeaza la mijlocul lui februarie.
Baza de date:
Pentru a afla conditiile, cerintele, salarizarea, modul de aplicare si termenul de depunere a candidaturii pentru fiecare post in parte din fiecare tara accesati urmatoarele baze de date:
Franta Elvetia
Italia+Malta+Spania+ Portugalia
Danemarca+Suedia+ Norvegia si Finlanda
LOCUL 2
Pe locul 2 in topul intereselor romanilor se gasesc medicii romani cu drept de practica in strainatate. Harta pe care am intocmit-o pentru acestia, desi are o vechime de numai jumatate de an, a totalizat 37.372 de vizualizari, in fiecare zi avind peste 200 de accesari de la cel putin 150 de vizitatori unici. Aceasta statistica demonstreaza ca o parte insemnata din cei 3.500.000 de cetateni romani din Uniunea Europeana se gasesc in permanenta in cautarea unui medic de familie sau a unui specialist roman pentru diferite boli de care sufera membri de familie si, mai ales copiii. Sunt cautati pediatri, orelisti, oftalmologi, dar si psihologi. Integrarea in colectivitatile straine nu este atit de usoara si cea mai mica problema de sanatate devine majora atunci cind nu poti explica cu vocabularul tau nativ ce si cum te doare. Iata de ce medicii romani din strainatate dar si arabii si grecii care au facut facultatile prin Romania sunt extrem de cautati de romanii rezidenti in strainatate. Problema unei baze de date cu medicii romani din strainatate este spinoasa si ea nu a fost abordata de niciun minister romanesc. Toti guvernantii romani stiu ca au plecat 28.000 de medici in strainatate, dar niciun guvernant nu stie unde au ajuns in final. Ma autofelicit pentru faptul ca am avut aceasta idée a hartii cu medicii romani cu drept de practica in Uniunea Europeana, dar se pare ca munca mea de colectare si realizare a unei astfel de baze de date nu a impresionat de loc Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni caruia i-am cerut o finantare de 20.000 de lei in August 2015 si mi-au refuzat-o, din motive necunoscute. ( probabil fiindca nu apartineam gruparii politice care aveau in mina piinea si cutitul) . Oricum, Harta europeana cu medicii romani se va imbogati si pe parcusul acestui an, mai greu, mai incet, dar ce pot sa fac? Stadiul actual in care se gaseste in prezent poate fi vazut mai jos.
.
Baze de date:
Medici romani sau vorbitori de limba romana din GERMANIA se gasesc aici
Medici romani sau vorbitori de limba romana din AUSTRIA se gasesc aici.
Medici, asistenti medicali si farmacisti romani din Belgia, Olanda si Luxemburg se gasesc aici.
Medici romani sau vorbitori de limba romana din FRANTA se gasesc aici.
LOCUL 3
In topul vizionarilor, pe podiumul de premiere, se afla si Harta cu avocatii si traducatorii romani care a inregistrat 30.033 de vizualizari( la data redactarii acestui material ), ceea ce demonstreaza ca o parte din cetatenii romani relocati in Uniunea Europeana au numeroase probleme juridice incepind cu diferite litigii cu angajatorul strain si terminind cu amenzile de circulatie. Divorturile, custodia copiilor proveniti din familii mixte, pensile alimentare sunt alte probleme cu care se confrunta femeile de origine romana din strainatate. Statul roman nu are in prezent un sistem eficient de consiliere si multi cetateni romani, desi aveau dreptate, au pierdut diferite litigii din necunoasterea limbii locale, a legislatiei si a procedurilor. Avocatii din harta de mai jos mi s-au plins uneori ca romanii ajung cu intirziere la ei, atunci cind procesele sunt incepute si lor li s-a repartizat deja un avocat din oficiu. Consulatul General din Munchen a avut o initiativa laudabila in 2015, prin care impreuna cu baroul din Bayern, a acordat consultanta gratuita solicitantilor romani pe subiecte sensibile, dar aceasta initiativa a fost singulara si din cite am aflat,ulterior, nu a functionat prea bine… Sa speram ca viitorul in acest domeniu va fi ceva mai roz, odata ce s-a schimbat atit ministrul de externe, cit si ambasadorul Romaniei in Germania. Oricum, in prezent Harta europeana a avocatilor si traducatorilor romani contine peste 200 de pozitii romanesti si avem de gind sa o imbunatatim in continuare.
Baze de date:
Adresele fizice si virtuale, precum si telefoanele de contact ale avocatilor romani din Austria, Germania, Benelux si Marea Britanie se gasesc aici.
Adresele fizice si virtuale, precum si telefoanele de contact ale traducatorilor-translatorilor si interpretilor romani din Austria, Germania, Benelux , Franta si Elvetia se gasesc aici.
Adresele fizice si virtuale, precum si telefoanele de contact ale traducatorilor-translatorilor si interpretilor romani din Marea Britanie si Irlanda se gasesc aici.
LOCUL 4
Cetatenii romani din strainatate, precum si intreprinzatorii din Romania sunt interesati si de afacerile romanesti derulate in Uniunea Europeana fie ca sunt magazine, restaurante, pensiuni, birouri de contabilitate, dealeri sau mecanici auto, electricieni sau timplari. Harta europeana a afacerilor romanesti este pe locul 4 in top si a strins pina acum 20.124 de vizualizari, desi a fost facuta numai de 3 luni si, in consecinta, mai trebuie lucrat mult pe ea. Mindria mea este ca aceasta harta se situeaza in topul Google mult mai sus decit site-urile tuturor Birourilor de Promovare Economica si Comerciala din cadrul Ambasadelor Romaniei care, in ciuda salarizarii regesti a functionarilor incadrati acolo nu sunt de loc vizibile. Si ajungem din nou la numirea pe criterii politice si familiale din ambasade si consulate, la concursurile pe posturi organizate cu cistigator cunoscut dinainte ( prin piata din Munchen circula informatii de loc magulitoare despre recentul concurs organizat de Consulat). S-a schimbat guvernul tehnocrat, s-a schimbat ambasadorul, dar metehnele functionarilor din linia a doua au ramas aceleasi. Harta afacerilor romanesti din strainatate este mai jos.
LOCUL 5
Interesul cetatenilor romani din strainatate prentru biserica si religia ortodoxa este neasteptat de redus. Harta pe care am realizat-o (aproape completa- lipsesc bisericile din Grecia) a totalizat numai 11.700 de vizualizari din cele 270.000 cit totalizeaza toate celelalte baze de date. Asadar, mai putin de 5 la suta din cei care au vizitat aceste harti sunt interesati de serviciile religioase prestate de biserica ortodoxa in strainatate, in pofida faptului ca romanii din tara fac pelerinaje pe la manastiri, stau la cozi lungi la expunerea de moaste sfinte sau se bat pentru aghiazma. Diferenta aceasta dintre evlavia cetatenilor romani din tara si credinta cetatenii romani din strainatate are multe explicatii incepind cu virsta diferita a enoriasilor, cu mentalitatea diferita de viata, cu nivelul de pregatire. Nu are rost sa intram in amanunte, fiindca ajungem la o tema controversata. Ma marginesc sa spun ca vizualizarile pe Harta europeana a bisericilor romanesti au fost mai numeroase in preajma acelor sarbatori ( Sfinta Maria, Rusalii) cind romanii doreau sa stie mai ales daca respectivele zile de sarbatoare religioasa sunt sau nu zile lucratoare in Germania. Desi am scris despre ridicarea bisericii din Munchen, desi am scris despre primul cimitir romanesc din Germania, aceste articole au putine citiri desi sunt indexate bine de Google. Lipsa de interes este o realitate statistica, eu nu inventez nimic, ba chiar mai mult admir abnegatia acelor preoti romani din Uniunea Europeana care cinci-sase zile pe saptamina muncesc in slujbe laice pentru a-si intretine familia, iar a saptea zi din saptamina o dedica bisericii. S-ar putea vorbi mai multe aici si despre interesul politic al unor alesi sau viitori candidati si despre ajutorul directionat anumitor parohii din Moldova de catre D.P.R.R.P.( vezi cine a obtinut finantari in 2015), dar nu vreau sa continui criticile pe aceasta tema fiindca intru in coliziune cu Patriarhia, Guvernul Romaniei si chiar cu…Dumenzeu. Harta europeana cu biserici romanesti este aceasta.
BAZA de DATE:
Bisericile romanesti din Austria le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Germania le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Marea Britanie si Irlanda le gasiti aici.
Bisericile romanesti din BENELUX le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Elvetia le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Franta le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Spania si Portugalia le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Danemarca, Suedia si Norvegia le gasiti aici.
Bisericile romanesti din Italia le gasiti aici.
6. Un rezultat deosebit de slab l-a obtinut Harta europeana cu institutiile romanesti. Dar despre acest insucces vom scrie miine
SFAT:
Pentru a localiza mai bine adresele pentru Romanian points of interests centrati Harta cu mouse-ul si mariti-o cu semnul + (plus) pe care il gasiti in stinga jos a ecranului. Puteti mari succesiv in mai multe rinduri pina cind ajungeti la detaliu strada sau cladire.
– Ambasadele si consulatele generale si onorifice ale Romaniei in Uniunea Europeana – se gasesc aici
– Institutele culturale romane din Uniunea Europeana– se gasesc aici
– Birourile de promovare comercială şi economică ale Romaniei in Uniunea Europeana se gasesc aici.
Cu stima, Dan Constantin Goldis– initiatorul acestui mare proiect pentru care statul nu a dat doi bani.