Federația Medicală și Paramedicală Română din Franța

logo-fmprf1

 

Federația Medicală și Paramedicală Română din Franța (FMPRF) este o asociaţie non-profit înființată în Franța, conform legii din 1 iulie 1901. Aceasta  organizatie s-a născut din nevoia de a uni si ajuta medicii de origine română din Franţa care reprezintă in prezent cca. 3% din totalul medicilor activi înscrişi in Ordinul Medicilor Francez şi cca. 20% din totalul medicilor de naţionalitate străină stabiliţi în Franţa.

FMPRF are ca scop:

– coagularea şi organizarea cadrelor medicale şi paramedicale române sau de origine română care trăiesc în Franța, într-un spaţiu virtual unde se pot schimba impresii;

– crearea unui spaţiu fizic de întâlnire pentru cadrele medicale şi paramedicale române;

– combaterea lipsei de atitudine atunci când comunitatea românească este denigrată pe nedrept; apărarea comunităţii româneşti care munceşte cinstit şi legal în Franţa;

– editarea unui jurnal medical lunar care va publica articole medicale şi experienţe profesionale, în esență, franco-române precum si dezvoltarea unui parteneriat cu jurnale sau companii care pot accepta articole medicale gratuit;

– participarea la conferințe și seminarii în Franța şi România;

– sprijinirea tinerilor medici români în Franța (pentru cazuri special selectionaţe, putem suporta burse sau formări maxim 3/an);

– ajutor în găsirea unui loc de muncă;

– organizarea de acţiuni umanitare internaţionale;

– consolidarea legăturilor de prietenie și fraternitate între Franța și România.

Resursele noastre:  fiindca FMPRF nu are un buget propriu, fondurile necesare functionarii sunt atrase prin colectă sau donaţii.

Contact: 

47 Avenue Charles de Gaulle, 03100 Montluçon,E-mail: office@fmprf.fr WEB:  www.fmprf.fr

Legenda:

medici-mare cu chenar
medic mic chenar 10x10Pe Harta europeana a serviciilor romanesti  simbolul folosit pentru categoria de interes „medici. asistenti medicali si farmacisti romani”, este cel din figura alaturata.

SFATURI:

Pentru a observa mai bine adresele pentru Romanian points of interests ( in cazul de fata medici) apasati cu mouse-ul pe iconita ecran [ ] din dreapta sus a hartii si imaginea se va intinde pe intreaga suprafata a display-ului. Centrati apoi Harta cu maose-ul astfel incit zona care va intereseaza sa fie situata la mijloc si mariti-o apoi cu semnul plus + ( pe care il gasiti in stinga jos). Astfel, veti constata ca simbolurile se departeaza unele de altele si straturile diferitelor categorii de interes se pot observa mai bine. Aceasta operatiune este extrem de necesara fiindca la Bruxelles, Paris, Viena si in alte locuri se inghesuie in acelasi areal zeci de medici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s