O noua parohie ortodoxa romaneasca in Germania

Tinând cont de numărul tot mai mare de români care se stabilesc temporar sau definitiv în Germania și dorind să intensifice activitatea pastoral-misionară în această țară, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă a îndemnat protopopii celor șase Protopopiate ale Germaniei, printr-o adresă din data de 3 februarie 2017, să identifice noi puncte de slujire și să înceapă slujirea în vederea înființării de noi parohii.

Urmând acest îndemn al ÎPS Sale, după demersuri care au durat mai bine de un an de zile,  pr. prot. dr. Alexandru Nan a reușit să obțină bisericuța catolică „Sf. Sebastian” din Partenkirchen, cu sprijinul refentului pentru ecumenism  Dr. Florian Schuppe și bunăvoința părintelui protopop (decan) Andreas Lackermeier din localitate. Astfel, pe data de 15 septembrie 2018,  pr. prot. Alexandru Nan, împreună cu pr. Mircea Oniga, paroh în localitatea Innsbruck (Austria), a săvârșit slujba Vecerniei în biserica mai sus amintită. Slujbele au fost oficiate apoi lunar la Garmisch, fiind organizate de către pr. Alexandru Nan și săvârșite de către pr. Mircea Oniga.

Datorită numărului mare de credincioși prezenți la aceste slujbe, pr. prot. Alexandru Nan a solicitat ÎPS Părinte Mitropolit Serafim Joantă, printr-o adresă, înființarea unei parohii la Garmisch-Partenkirchen. La propunerea pr. Alexandru Nan, Permanența Consiliului Eparhial a aprobat înfiițarea parohiei cu hramul: Sf. Ier. Nicolae și Corbinian. Astfel, pe data de 8 decembrie 2018, nou-înființata Parohie din Garmisch și-a serbat pentru prima dată hramul. Sfânta Liturghie, precedată de Acatistul Sf. Nicolae, a fost săvârșită de către pr. dr. Alexandru Nan, protopop al Bavariei, pr. Mircea Oniga, paroh la Innsbruck și proaspăt hirotonitul diacon pe seama parohiei din Garmisch, Dumitru Aman.

Pe harta de mai jos puteti descoperi care este cea mai apropiata biserica ortodoxa de dumneavoastra.

Biserici ortodoxe romane in Uniunea Europeana 

Legenda:
simbol-biserica 12Pe „Harta europeana a serviciilor romanesti”, simbolul folosit pentru categoria de interes ”biserici romanesti”, este cel din figura alaturata. Crucea crestina simbolizeaza sacrificiul fiului lui Dumnezeu atit pentru Biserica Catolica cit si pentru cea Ortodoxa

SFAT:  Pentru a observa mai bine adresele bisericilor romanesti – apasati cu mouse-ul pe iconita [  ] din dreapta sus a hartii si imaginea se va intinde pe tot display-ul. Centrati apoi Harta cu mouse-ul si mariti-o cu semnul + (plus) pe care il gasiti in stinga jos a ecranului. Puteti mari succesiv in mai multe rinduri pina cind simbolurile nu se mai suprapun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.