O conversatie cu Imparatul vremurilor

 

           Ma doare stomacul. Poate de la raciturile pe care le-am gasit in frigider. Sunt de vreo saptamina acolo, dar erau ascunse dupa brinza si nu le-am vazut pina acum. Culmea este ca mi s-a facut pofta si am gustat din ele. De doua ori. Fiindca mi s-a aplecat imediat. Am scuipat si le-am aruncat la gunoi. De cind a murit sotia mea maninc tot felul de prostii. In fiecare zi, analizez ofertele de la Kaufland, Lidl si Penny, cumpar doua trei produse care ma tenteaza si apoi le arunc. Adevarul este ca nu-mi place nimic. Nu imi mai place nimic. Dar permanent mi-e foame. Ca si acum. Ar trebui sa comand o pizza la domiciliu. Acum e insa 10 seara si nu stiu daca pizzeriile mai aduc comenzi la ora aceasta. Mai bine ma duc la Profi  de pe Gheorghe Lazar, fiindca magazinul e nonstop si au cremvursti si cabanos la grill. Voi minca un cabanos in corn cu sos iute, american sau sud american. Imi voi cumpara si tigari, deoarece nu mai am decit vreo doua,trei si nu cred ca imi ajung noaptea aceasta. Poate voi avea din nou o noapte alba.
       Ies din curte si constat ca a venit toamna. Miine este 1 noiembrie si este ziua mortilor. Voi merge la cimitir cu un buchet de flori pentru nevasta-mea. A murit acum un an si jumatate si inca ii simt lipsa. A fost rapusa pe neasteptate de o boala de plamini. Cel putin asa mi s-a spus, dupa autopsie. A mai avut ceva boli, dar niciuna nu era letala. Toate impreuna insa, ajutate de o pneumonie adusa din Germania, i-au grabit sfirsitul. Extrem de rapid. Marti am internat-o la Victor Babes  din Timisoara si vineri a murit. Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Imi fac cruce si ma uit spre cer.
        Pe cer este Luna plina. Toata ziua a plouat, dar acum e senin si lumina lunii straluceste in baltile de pe trotuare. Ma pot feri de gropi, in acest fel. Am invatat in cei 67 de ani de viata ca acolo unde se vede o balta, este de fapt o… groapa. Sunt multe gropi in Circumvalatiunii, nu stiu ce a facut primarul Nicolaie Robu in ultimii 8 ani pentru acest cartier. Dar ce ma priveste pe mine chestia asta ? Eu trebuie sa fiu multumit ca lumina lunii ma fereste sa calc in gropi. N-am iesit din curte de vreo 3 zile si acum, in plimbarea mea nocturna, ma bucur ca voi vedea oameni. Si stafii! Este simbata seara si este noaptea in care se sarbatoreste Halloween-ul. O potriveala perfecta: simbata noaptea, luna plina, Halloween-ul. Nu vom avea parte de aceasta triada decit peste doua decenii. In consecinta, in aceasta noapte speciala, ma astept sa fie agitatie mare pe strazi. Credinta populara spune ca in noaptea de Halloween se arata  strigoii pe la ferestrele oamenilor. Cind am plecat de acasa pe la ferestrele mele nu era nimeni. Dar ii voi astepta sa vina mai incolo pe la miezul noptii, cind voi ajunge acasa. Deocamdata, pe aleile dintre blocuri nu vad niciun chip de om, niciun picior de stafie. Dar nu am ajuns inca pe bulevard. Pe bulevard voi intilni bineinteles grupuri de copii zgomotosi care vor cere bomboane sau bani, voi vedea tineri care merg la discoteca, adulti care vor sta la un pahar de bere in bodega de la complex. Grabesc pasul sa ajung mai repede in multime…
      Dau coltul strazii si ramin surprins. Pe bulevard nu este nimeni. Niciun strigoi, nicio fantoma, niciun spirit bun sau rau. Si niciun copil, niciun tinar, niciun adult. Doar eu, care ma duc, in miez de noapte, la magazin, dupa cabanos si tigari. Incerc sa gasesc argumente logice. Copiii nu pot fi pe strada la ora aceasta fiindca e foarte tirziu si ar trebui sa doarma. Imi amintesc insa ca in anii trecuti au fost pe strazi la ora asta. M-au tuns de vreo 50 de lei, fiindca copiii din Timisoara doresc lei, roni in locul bomboanelor. Sunt afaceristi de mici, asa i-au invatat parintii lor timisoreni. Culmea este ca nici tinerii nu sunt pe strada acum. Ce s-o fi intimplat oare? S-au culcat si ei odata cu copiii? Precis sunt la vreo discoteca. Rectific insa imediat: nu pot fi la nicio discoteca, fiindca discotecile sunt inchise. Nici la bodega nu sunt oameni. Doar eu circul pe strada, eu, singur, luminat de luna.
     La magazin sunt intimpinat de un bodigard. L-am vazut de la distanta. Sunt bucuros ca, in sfirsit, vad si eu un om intr-un oras de 350.000 de locuitori. Il salut cu un “buna seara” respectuos. El imi raspunde suparat, ca si cum l-as fi deranjat din misiune: “Va rog sa va puneti masca!” . Ma scobesc prin buzunare, gasesc masca si o pun. Arat acum ca o fantoma. Nu ma deranjeaza de loc fiindca e noaptea de Halloween. Acum, in orasul acesta atit de mare suntem 3 oameni mascati: eu, bodigardul si omul de la casa…

Cremvurstii si cabanosii se invirt pe grillul electric. Dar nu e nimeni la pult sa ma serveasca. Astept vreo doua minute sa vina cineva si ma plictisesc. Imi trece pofta de cabanos. Mai bine iau o sticla cu sana si un covrig cu seminte. Si, bineinteles, cumpar si tigarile. De ce are Profi  un program nonstop, cind noaptea nu intra nimeni?  Pe drumul spre casa nu am intilnit nicio persoana. Orasul pare mort. Nu misca nimic. Chiar nimeni din cei 350.000 de locuitori nu este pe strada la ora zece noaptea, chiar nimeni nu are nevoie de nimic, chiar nimeni nu isi plimba catelul printre blocuri. Dezolant, Timisoara seaman cu un oras lovit de bomba cu neutroni. Cladirile sunt in picioare, dar viata nu exista. O pisica ma contrazice. Sare dintr-un pom si imi taie calea. Nu mi-am dat seama ce culare avea. Pe intunerec, toate pisicile sunt negre. Fiindca sunt superstitios, ma intorc putin din drum si o iau pe alt trotuar. Scap asa de blestem. Ajung acasa, imi aprind o tigara si astept stafiile. Este ora 12 si ar trebui sa apara…
       …Am stat vreo patru ore la geam. Nu a aparut nicio stafie, nu a venit niciun spirit, nu am fost vizitat de nicio naluca hidoasa. Dar poate ca este mai bine asa. Ce ma faceam daca ma vizita vreun spirit rau si imi prezicea  viitorul?  Viitorul nostru e negru. Cel putin asa se spune la  posturile de televiziune. Nu le prea urmaresc, fiindca nu-mi place sa fiu bombardat zilnic cu vesti nefericite. Mai am putin de trait si as dori ca aceasta ultima parte a vietii sa nu fie atit de trista. Viitorul meu nu vreau sa fie negru, viitorul meu vreau sa fie roz…

       Intr-un tirziu, pe la 4 dimineata, adorm. Dupa vreo doua ore ma trezeste un hahait puternic. Cineva ridea linga mine. Nu vedeam cine. Dar ii auzeam glasul. Vorbea tare, sacadat cu un glas gutural: “Mai batrine, imi spune, trezeste-te odata! ” Eu nu voiam sa ma trezesc. Dormisem putin si cind dorm putin toata ziua urmatoare sunt obosit. “Lasa-ma in pace!” am murmurat. “Cine esti tu sa ma deranjezi?” . “Eu sunt emisarul imparatului ! Am venit sa te indrum!” aud in vis. Intreb furios: “Ce imparat?” Vocea imi raspunde: “ Cel care poarta astazi coroana vremurilor voastre!” .
       Ma trezesc de-a binelea. Casc ochii mari, ii rotesc prin incapere si nu vad pe nimeni. Este clar ca m-am timpit. Visez naluci ziua. Si aud voci. Vorbesc cu spirite ca si cum ar exista. Nu cred in spirite, nu cred in fantome, nu cred in regi si imparati. Eu stiu ca traiesc intr-o republica si un republican nu crede in imparati. Imi zic: “La dracu’ cu capetele incoronate!”. 
       Injuratura m-a linistit. Ma uit pe fereastra. A inceput sa se lumineze de ziua. Luna a disparut. Bine ca a disparut! Si odata cu ea au disparut si toate gindurile negre care mi-au tulburat noaptea. A fost noaptea de Halloween si intunerecul mi-a luat mintile.  Acum incepe o noua zi si sunt convins ca voi uita repede de spirite, fantome si  cosmarul cu emisarul imparatului. In fond, sunt o persoana cit de cit rationala. Si doresc un sfirsit roz de viata…
…………………………………………………………………………………………………………………………             

2. ZIUA MORTILOR

           Este duminica si este ziua amintirii mortilor. Ica, prietena mea de suflet m-a ajutat zilele trecute sa cumpar coroane, flori si luminari pentru a fi duse la mormintul nevestei mele. La ora 10 si ceva ajung la biserica. Slujba incepuse de vreo 10 minute si eu am ajuns inainte de citirea pomelnicilor. Bine ca am apucat sa imi depun hirtia in vraful de foi de pe masa. Incepe citirea. Sunt liste lungi de morti scrise marunt pe fiecare foaie. Nici nu-mi dau seama care este pomelnicul scris de mine. Sunt atitea femei cu numele de Marioara sau Mariana, insotite de atit de multi barbati cu numele de Gheorghe sau Petre, la care se adauga multi de Eugen si multe de Eugenia, Lacramioara, Hortenzia, Daniela, Luminita,etc., sunt atit de multe nume incit dupa 5 minute de audiere incordata renunt sa urmaresc insiruirea. Probabil ca hirtia data de mine a fost deja citita. Sau daca nu a fost citita pina acum, va fi citita in curind. Oare Dumnezeu tine seama de toate pomenirile acestea? Banuiesc ca da, din moment ce se fac din mosi stramosi. Preotii inconjoara masa si sfintesc colivele. Rostesc cuvintele de incheiere si ne ureaza sa fim ocrotiti de Dumnezeu. S-a terminat.  

          O caut pe vecina mea, Ica, fiindca promisesem ca o duc la cimitir cu masina. Si ea este vaduva si trebuie sa mearga la mormintul sotului. O gasesc si ii spun ca vreau sa plec. “Eu ma duc mai tirziu la cimitir, acum ramin la parastas” imi zice. “Ce parastas ?” intreb. “Cum? Nu stii?” spune contrariata. Apoi continua fara sa astepte raspunsul meu: “ Este parastasul preotului Bogdan Radu Cosmin. A murit de covid!” Auzisem ca a murit. Era greu sa nu auzi. Toate ziarele si televiziunile din tara au anuntat fulgeratoarea moarte. Si toata Timisoara a fost indoliata atunci in septembrie cind parintele a decedat. Fusese preot militar, slujise la Biserica din Piata 700, era foarte cunoscut si apreciat de enoriasi. “Tu nu ramii?” ma intreaba Ica. “Nu pot“ ii raspund. “Trebuie sa ma duc la cimitir si trebuie la ora doua sa-i dau mincare la maica-mea.”

         Pe drum, spre locul in care parcasem masina, ma gindesc la preot. Cum a murit asa dintr-o data? S-a imbolnavit de Covid si s-a dus in doua saptamini. “Dumnezeu îi ia la el pe oamenii buni fiindcă îi iubeşte.”  spun credinciosii de obicei la astfel de evenimente. Da, aceasta este credinta populara. Nu stiu ce sa zic. Au ramas totusi 3 copii minori de pe urma lui. L-a luat Dumnezeu numai din iubire sau l-a sacrificat pentru un scop mai inalt? Care ar putea sa fie scopul acela? Problema ma depaseste, pentru mine ramine o enigma de nedezlegat. Ar trebui sa discut aceasta taina bisericeasca cu cineva mai priceput ca mine. Pina atunci: “Drum lin spre imparatia cerurilor, Parinte! Dumnezeu sa iti ocroteasca familia!”

     Am ajuns la cimitir, am facut curatenia necesara si am discutat cu Gela, fosta mea sotie. Am stat o ora la capatiiul ei si i-am spus ce face Laura in Germania, ce face Roxana in Romania, ce fac nepoatele noastre Hanna si Amalia, i-am zis ca daca raminea in viata putea fi pentru a treia oara bunica anul viitor, in aprilie. A plins. Sau cel putin asa mi s-a parut. Din nucul de deasupra mormintului ei au cazut doua frunze. Amindoua in acelasi timp. Ca doua lacrimi prelinse pe obraz…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 3.VINE APOCALIPSA

                Dupa atita frig si ceata, vorba cintecului, acum se arata soarele. Este vineri 6 noiembrie 2020 si datorita soarelui imi revine cheful viata. Sadesc in gradina niste ceapa. Saptamina trecuta, am cumparat din Piata Dacia jumatate de kilogram de arpagic si astazi constat ca am cumparat prea putin.  Dar nu sunt prea suparat! Voi sadi numai trei rinduri si Dumnezeu cu mila. Daca va creste, voi minca in martie, ceapa verde. Daca nu va creste, voi cumpara din piata.  Daca va mai fi piata. Si daca va mai veni pensia. Si, mai cu seama, daca voi mai trai…

        Ce ciudat!  In urma cu 2 ore eram plin de viata si sapam pamintul cu energie si, acum, dintr-o data, ma ingrijoreaza ideea ca este posibil ca arpagicul sa nu rasara sau sa nu pot cumpara ceapa verde din piata. Imi aprind o tigara si incep sa ma gindesc. Sunt jalnic!  Eu, om cu facultati mintale complete, ma intristez din cauza unor cepe… degerate. Sunt de-a dreptul penibil. O problema atit de mica care valoreaza numai doi bani, adica pretul unei cepe degerate, ma nelinisteste atit de mult. Cum am ajuns cu gindul de la ceapa din gradina la probleme mari existentiale de viata si de moarte… Da, exista o singura explicatie.Ceapa care va creste in gradina mea are legatura strinsa cu tot ce se intimpla in lume…La prima vedere este o timpenie sa gindesti astfel, dar daca stai sa te gindesti mai atent… Daca nu va ploua suficient, daca nu va ninge, daca eu proprietarul ma voi imbolnavi de cine stie ce boala si nu voi smulge buruienile la timp. Daca ,daca, daca,…Exista atitea conditionalitati… Si cele mai grave sunt cu boala. Am tot felul de comorbiditati. Sunt diabetic, am si o tumora canceroasa la vezica care din doi in doi ani trebuie operata, am si fumat vreo jumatate de secol un pachet de tigari pe zi, asa ca una peste alta nu se stie cind dau coltul. Pot muri chiar miine…

      La dracu cu gindirea asta! Trebuie sa ma imbarbatez. Trebuie sa gasesc niste stiri pozitive in lume care sa imi ridice moralul.Incep sa explorez netul. Din pacate, tot ceea ce citesc ma intristeaza si mai tare. Constat ca in ultima saptamina lumea a innebunit. La Viena a avut loc un atentat terorist in urma caruia au murit 4 oameni si 22 au fost raniti, in Franta s-au savirsit niste decapitari, 32 de jurnalisti au fost ucisi in mai multe zone de conflict, ISIS si Antifa  pregatesc asalturi armate, Biden se lupta cu Trump pentru tronul prezidential….
      Pe deasupra, chiar si Natura a inceput sa dea semne de nervozitate. Pamintul s-a cutremurat de curind in Marea Egee, 8 cladiri au cazut la Izmir provocind 60 de morti,  o furtuna a omorit o gramada de oameni in  Guatemala, iar  in Europa se anunta o seceta cumplita…

      Ma imbarbatez singur. Imi spun ca aceste vesti negative nu ma afecteaza in mod direct. Viata mea personala nu poate fi tulburata de atentatul de la Viena, de cutremurul din Marea Egee sau de furtuna din America de Sud. Nu-mi pasa nici cine va cistiga in Statele Unite. S-ar putea ca in viitor sa ma afecteze seceta din Europa, dar efectul nu se va simti imediat si, in consecinta, nu trebuie sa ma alarmez ASTAZI din cauza ei… Imi doresc un sfirsit de viata cit mai linistit si in consecinta,evit sa percep evenimentele triste, refuz sa asimilez informatii negative. In ultima vreme insa aceasta strategie personala s-a dovedit a fi un esec. De peste tot, absolut de peste tot, creierul meu este asaltat,in mod constant, numai de mesaje intunecate.

    Sirul gindurilor mele este intrerupt de Gabriel. In fiecare zi de vineri, Gabriel ma viziteaza. Dupa ce termina serviciul trece pe la mine sa bem impreuna o cafea. Prietenia noastra a inceput acum vreo 12 ani cind am muncit amindoi la un proiect politico-social. Intentiile au fost laudabile, planurile au fost bune, mobilizarea a fost maxima, dar initiativa, ca orice idee privata, a dat gres. Prietenia noastra insa a ramas.

„Mai, Dane, nu ai niste Siofor in plus? Sotia mea a facut recent o criza si am cautat Siofor la 4 farmacii si nu am gasit nicio tableta.”  Sioforul este un medicament care trateaza diabetul.” Nu am nici eu,ii raspund, dar ma  reglez cu insulina. Am Lantos in plus, pot sa-ti dau.”  Imi explica ca sotia lui este inca in stadiul 2 al Diabetului Zaharat si niciun medic nu i-a recomandat inca trecerea pe insulina. „Cit are glicemia?” il intreb. ” O suta optzeci” imi raspunde. „I s-a marit in ultimul timp de cind nu mai gasim Siofor! ” Auzisem ca prin farmacii nu mai exista Siofor din primavara. Dar nu m-am alarmat, fiindca eu am muncit toata vara in gradina si valorile glicemiei mele au fost aproape normale,30-40 de unitati peste normal. Acum venea iarna insa si gradinaritul nu ma mai putea salva… Incep sa ma gindesc si eu la Siofor. Nu prea am pile la farmacii,asa ca…

     „Situatia se complica”, ii spun lui Gabriel. „Situatia este foarte grava”, ma corecteaza el. “Ai vazut citi infectati de Covid au fost astazi in Timisoara?” I-am raspuns sec: „Nu ma intereseaza. Nu vreau sa aflu.”
“Cum nu te intereseaza?” se revolta Gabriel. „Sunt  peste 10.000 de infectati astazi in tara si peste 120 de morti. Vine apocalipsa…”
„Termina cu misticismele acestea de doi lei.”
„Nu sunt misticisme. Sunt evenimente in curs. Ai vazut citi mor in fiecare zi?”  Nu cunosteam cifrele exacte, dar imi spusese un vecin ca numarul mortilor de covid crescuse impresionant in ultima saptamina. Mi-am spus insa ca in cazul in care voi urmari zilnic statistica cu imbolnavitii si mortii de Covid, linistea mea va fi spulberata. Si nu aveam niciun chef sa ma panichez la virsta aceasta. Imi doream liniste, multa liniste…  

Gabriel insa vorbea mai departe ca si cum eu nu as fi existat: „Dumnezeu a pedepsit oamenii cu potopul in vremea lui Noe, a ars in flacari Sodoma si Gomora, iar acum, in vremurile noastre, ne pedepseste pe toti cu un aer infectat…”
„… pe care noi, oile lui Dumnezeu, il pasam de la unul la altul…”  il completez eu cu un ris amar.
„Esti ironic, dar nu iti prea reuseste.” zice. Ii spun: „Nu incerca sa ma sperii ca nu sunt fricos. A mai incercat unul sa ma sperie saptamina aceasta si nu a reusit.” 
„Cine a incercat?” ma intreba curios.
„Un spirit, mi-a aparut in vis. Zicea ca este „ emisarul imparatului”. Nu l-am vazut, dar l-am auzit foarte clar…”
 Gabriel incepu sa zimbeasca: ” Interesant, vorbesti in vis cu trimisii lui Dumnezeu”.
„ Aberezi, Gabriele! Eu sunt un mare pacatos si nu cred ca mai pot fi convertit la virsta asta!” ii spun rizind.
  Gabriel e serios. „ Inseamna ca a fost trimisul Satanei. Voia sa-ti spuna ca vine apocalipsa…”  Eu continui sa ma distrez.  „Tu esti obsedat cu apocalipsa asta. Ai o idee fixa si mergi cu ea pina in pinzele albe.” Iar Gabriel continua sa fie serios. ” Mai, Dane, tu nu observi ca prin lume circula astazi tot felul de draci.”

Aici avea o oarecare dreptate. Peste tot in lume se intimplau tot felul de dracovenii. Erau insa cit se poate de omenesti. Ma mir insa ca la oameni inteligenti cum este si Gabriel, aceste maruntisuri genereaza temeri apocaliptice…

Discutia noastra s-a sfirsit in coada de peste. El sustinea ca vine apocalipsa, eu eram sigur ca nu vine. Niciunul dintre noi nu avea argumente suficiente. Vom trai si vom vedea cine are dreptate.…………………………………………………………………………………………………………………………………..

4. O SAPTAMINA INFECTA

       Mi-a rasarit ceapa. Am pus-o acum doua saptamini si astazi am constatat ca a rasarit. Planeta moare, ceapa rasare. Este un titlu excelent. Paradoxal este si adevarat. Are si rima. Din pacate, faptul ca mi-a rasarit ceapa este singura veste buna din ultima saptamina. In rest, numai necazuri. Mai mici sau mai mari.
       Luni, de pilda, am gasit un sobolan in gradina. Marti am gasit doi. Acum un an, am dat de mincare la o pisica neagra din cartier si din ziua aceea s-a aciuat pe linga casa mea. Mi-e ciuda ca este neagra ca un  taciune. Fiindca sunt superstitios, am incercat sa o alung, dar ea a continuat sa ma viziteze. Eu sunt insa principalul vinovat. Am dat de mincare o data la Diavol si Diavolul, intruchipat in pisica aceasta neagra, a ramas in curtea mea. De vreo luna imi umple curtea cu cadavre. In fiecare dimineata, trebuie sa culeg din gradina corpuri neinsufletite de porumbei, soareci si sobolani. Ma intreb de unde aduce soarecii si sobolanii. Probabil ca vreun vecin din zona creste gaini. Dar nu stiu cine este si nici nu am chef de investigatii marunte. Nu vreau sa-mi pierd vremea cu nimicuri. Viata merge inainte, pisica neagra omoara mai departe sobolani si eu sunt nevoit sa-i culeg in fiecare dimineata.
        Joi, in 7 noiembrie, trebuia sa vina pensia mamei mele. Nu a mai venit. Mama mea are 92 de ani, este in afara facultatilor mintale, eu trebuie sa ma ocup de majoritatea problemelor curente. In consecinta, toata ziua de joi, am asteptat postasul care n-a mai aparut. Pensia a venit totusi vineri, adusa de o femeie postas pe care n-am mai vazut-o pina acum. “ Pai, unde este Gheorghe, postasul din zona noastra ?”, am intrebat-o. “Este internat la Victor Babes. Are covid.”.mi-a raspuns. Am ramas masca, cu gura cascata. Postasul era prima persoana fizica cunoscuta care era infectata cu covid. Pina acum, pentru mine SARS-CoV 2 era o boala indepartata, o statistica facuta zilnic la nivel global in care se calculau bolnavii si mortii la milionul de locuitori.
       Citisem mai demult o poveste ciudata ca un liliac din China fusese mincat de un animal, poate chiar de un sobolan, nu stiam prea bine ce fel de animal era, animalul fusese vindut viu intr-o piata, niste chinezi l-au mincat fara sa-l fiarba si, de atunci, e jale mare in lume. Au murit multi oameni in Asia, America si Europa. In primavara au inceput sa moara si in Romania, dar mai putini. Pina acum, lucrurile nu mi se pareau atit de grave. Matematica imi spunea ca au decedat mai putin de 1000 de oameni la milionul de locuitori si asta inseamna  mai putin de o persoana la fiecare mie de locuitori. In consecinta, gindeam eu pina acum, Timisoara nu are decit 350.000 de locuitori, procentul national de morti in Romania este de 426 la million, inseamna ca in Timisoara de la inceputul pandemiei si pina acum ar fi trebuit sa moara conform calculelor preliminare vreo 150 de persoane. Caut informatia in ziarul local si constat ca nu sunt departe de adevar: in tot judetul Timis au murit 276 de persoane de la inceputul pandemiei, asadar este clar ca in Timisoara au murit sub 200… Fir-ar al dracului de sobolan chinez!
       Duminica, in 10 noiembrie am primit o veste cumplita. Fiica mea, Roxana, a fost confirmata ca fiind bolnava de Covid. Lucreaza in afara orasului la o multinationala si, acolo, o colega de birou a contaminat tot departamentul. Roxana nu are temperatura, dar o doare cumplit capul si pieptul, se simte obosita permanent. In urma cu doua zile a anuntat medicul de familie, simbata a venit DSP si duminica i-au dat verdictul. Rezultatul a fost pozitiv, bineinteles, adica infectata cu covid 
        Luni aflu cu stupoare ca si Amalia, nepoata mea de 8 ani, fiica Roxanei, are Covid. Sunt siderat. M-am inspaimintat de-a binelea. Nu pentru mine, fiindca eu mi-am trait traiul si mi-am mincat malaiul. Ci pentru ele, vlastarele iesite din trunchiul meu. Boala a ajuns in familia mea si actioneaza ca la ea acasa. Nu mai era ceva foarte indepartat din Asia, cu efecte catastrofale in America si Europa. Acum este in mijlocul familiei mele, ne loveste pe toti deopotriva, copii, parinti si bunici.

       Ma linistesc oarecum la gindul ca nici Roxana si nici Amalia nu au comorbiditati. Si sunt tinere, nu ca mine, un mosneag hodorogit. Sunt copt pe dinauntru. Am fost operat de doua ori de cancer la vezica, am diabet de 9 ani, tensiune ceva mai mare decit cea normala la virsta mea. In fiecare dimineata inghit un pumn de medicamente… Degeaba insa! Nu-mi intra de loc mintile in cap. Continui sa fumez, sa beau votca, bere si sucuri acidulate… Daca ma rapesc acum canibalii, vor refuza sa ma manince. Carnea mea este batrina, tare, infestata cu tot felul de chimicale, nu indeplineste conditiile cerute de standardul european. 
         In concluzie, nu mi-e frica de canibali. Nici nu stiu daca exista vreun trib prin apropiere. In fond, Timisoara e un oras civilizat, in municipiul acesta nu se maninca oamenii intre ei la propriu, fiindca la figurat se mai intimpla… Deci nu mi-e frica de rapirea canibalilor, mi-e teama in schimb de moarte. Moartea poate sa ma rapeasca oricind.  Sunt indeplinite foarte multe conditii: cancer recidivat, diabet, plamini in pioneze, coronavirus in familie…
               Care o fi legatura dintre diabet si coronavirus? Trebuie sa caut pe net. Deschid calculatorul. Inainte sa bat parola insa, pe display apare o poza de drac. “ De unde naiba a aparut fotografia asta?” ma intreb in gind. “De pe google imagini!” imi raspunde poza. Ramin impietrit. “Mi-a vorbit poza?” imi spun din nou in gind. “ Da, eu, Diavolul din poza, ti-am raspuns. Sper ca esti lamurit acum!”  Sunt din ce in ce mai derutat. Nu rostisem niciun cuvint, nu articulasem niciun sunet si o poza, o nenorocita de poza, imi vorbeste din calculator.   “ Mai omule, eu nu sunt o simpla poza. Eu sunt un diavol in persoana !” aud din nou un glas ragusit. Ma sperii de-a binelea. Vreau sa inchid computerul. Apas pe tasta de oprire a laptopului, ventilatorul se opreste, dar imaginea ramine pe ecran. Smulg cablu de internet din soclu. Imaginea insa in loc sa dispara, incepe sa miste.   Ma ridic ingrozit  de la masa si ma duc la priza. Trebuia sa-i tai energia… “Nu te mai chinui sa ma decuplezi, eu functionez  fara curent, fara baterii. Am energie cosmica. Ma alimentez din focul iadului”. 

  Vedenia incepe sa rida. „Calmeaza-te! Nu trebuie sa-mi vorbesti, fiindca eu oricum stiu tot ce vrei sa zici. Noi dracii putem sa citim gindurile” Ma asez din nou pe scaun. Stau ca prostul si ma uit pe ecran. Aratarea are chip omenesc. Fata insa este neagra, ochii sunt galbeni, dintii sunt rari, urechile mari si ascutite, iar din frunte ii ieseau doua coarne rasucite de tap. ” Observ ca nu iti place cum arat. Asa e la inceput, dar te vei obisnui cu timpul…”  

 Incerc sa ma adun. N-ar trebui sa ma sperii atit de usor. In fond, nu este nimic material. Este doar o imagine pe un ecran. Un fel de clip de groaza… Este insa un clip care interactioneaza cu mine. Care stie ce gindesc. Imi raspunde la intrebarile pe care eu nici nu le rostesc. „Pierdem vremea, imi spune chipul din poza. Nu avem timp de reflexii. Zilele noastre sunt numarate si avem multe de facut!  Acum trebuie sa plec, dar incepind de saptamina viitoare lucram impreuna.”

  Prin minte imi trece un gind: „du-te in focul iadului!” .  „Acolo ma duc, imi raspunde aratarea. Salut!”

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 

 

 

 

 

 

3 gânduri despre “O conversatie cu Imparatul vremurilor

  1. Beti pelin dulce ( infuzie ) = pelibel cu doza dubla de fier ..distruge cancerul

    Mananca mult brocoli oparit , si apoi pus rapid in apa rece
    Merisoare
    beti suc de morcovi sfecla , mere , telina .
    Infuzie de chimen negru si chimion ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.