S-a pus piatra de temelie pentru o noua biserica romaneasca

In ziua de 26 octombrie 2021, la Klagenfurt, Mitropolitul Serafim, împreună cu un mare sobor de preoți și diaconi, împreună cu părintele paroh Visarion Viorel Ipati și credincioșii români au pus piatra de temelie pentru o noua biserica ortodoxa romaneasca.  Aceasta parohie a fost infiintata in 2008 si pina acum, slujbele religioase au fost găzduite de către parohia ortodoxă sârbă, apoi de  biserica Kreuzberglkirche. Deoarece comunitatea romaneasca  din zona a crescut cu timpul, s-a pus problema ridicarii unui locas adecvat de inchinare. In consecinta, din economiile parohiei si cu contributia enoriasilor s-a achizitionat un teren, apoi s-au obtinut avizele necesare constructiei si astfel, la sarbatoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din acest an s-a oficiat slujba arhierească și punerea pietrei de temelie pentru noul locaș.

La slujba solemnă au participat și episcopul catolic din dieceza Gurk-Klagenfurt însoțit de preotul romano-catolic din vecinătate precum și alți reprezentanți ecumenici, alături de autoritățile locale și guvernamentale.  In discursurile lor, distinșii oaspeți au transmis aprecierea față de credința și viețuirea românilor ortodocși, atât de implicați în toate domeniile societății austriece, dar care nu și-au lepădat credința și tradițiile strămoșești, străduindu-se să mențină vie flacăra credinței într-o societate tot mai cuprinsă de secularizare și aflată la distanță de ținuturile natale. Acest proiect frumos întregește harta bisericilor noastre din spațiul austriac.

 Alaturat aveti harta cu bisericile ortodoxe romanesti din intreaga Uniune Europeana.

SFAT:

Pentru a observa mai bine adresele pentru bisericile ortodoxe romanesti– apasati cu mouse-ul pe icoana ecran [  ]din dreapta sus a hartii si imaginea se va intinde pe tot display-ul. Centrati apoi Harta cu mouse-ul si mariti-o cu semnul + (plus) pe care il gasiti in stinga jos a ecranului. Puteti mari succesiv in mai multe rinduri pina cind ajungeti la detaliu de strada sau cladire.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.